USR va depune amendament pentru ca banii din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor

După ani la rând de „săptămâna viitoare”, vechile partide politice, adunate în Coaliția sărăciei sub patronajul președintelui Klaus Iohannis, au depus, în sfârșit, proiectul noii legi offshore. USR așteaptă de la Guvern detalii despre scenariile în baza cărora au fost stabilite cifrele din proiect, dar și clarificări despre cum vor fi folosiți banii din redevențe și impozite ajunși la buget. USR va depune, în cadrul dezbaterilor parlamentare, amendament pentru ca banii obținuți de statul român prin exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor prin Pilonul 2.

În primul rând, trebuie spus foarte clar: 60% din 0 tot 0 rămâne. Deci, discuția despre procentele obținute de stat sau de investitori este prematură atât timp cât nu știm dacă au existat consultări între cei care au venit cu aceste modificări și companiile care trebuie să vină cu banii pentru investiție. Sigur că este important câți bani revin statului, iar pentru a determina corect acest lucru Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei trebuie să vină cu scenariile pe care s-au bazat pentru ca liderii coaliției să vehiculeze aceste cifre. Impozitarea se face în funcție de prețurile practicate la vânzarea gazelor. Astăzi, avem un nivel al prețurilor care poate evolua până peste 4 ani când va începe exploatarea. De asemenea, e important să știm și prognoze în ceea ce privește evoluția producției, la începutul exploatării, pe vârf și în perioada de declin. Așadar, Guvernul trebuie să prezinte aceste lucruri în Parlament”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților.

La fel de important precum scenariile luate în calcul și discuțiile cu investitorii, dacă nu chiar mai important decât acestea, este modul în care statul român intenționează să folosească banii pe care îi va obține din redevențe și impozite.

Conform proiectului de lege depus, acești bani se vor duce cu prioritate în rețelele de distribuție de gaz și către orice altceva prin decizie a Guvernului. Or, gazul din Marea Neagră este și el finit. Peste 15-20 de ani se va epuiza și el.

Dacă astăzi extindem rețelele de gaz natural către populație pe care mai târziu le vom alimenta cu gaz rusesc, pentru că nu va exista altul în regiune, politicienii de astăzi nu fac altceva decât să aducă un deserviciu securității naționale pe termen lung. Trebuie să pregătim de pe acum tranziția energetică către surse alternative de energie curată, iar banii de pe urma exploatărilor de gaze offshore sunt oportunitatea realizării acestei tranziții”, precizează Cristina Prună.

Valorificarea superioară a gazului în România este soluția corectă, iar USR, consecventă pozițiilor enunțate în campaniile electorale, va depune un amendament prin care banii obținuți din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor, respectiv în Pilonul 2.

De acolo, fondurile de pensii vor investi cu prioritate în industria energetică și industria chimică, pentru ca fermierii români să aibă acces la îngrășăminte la un preț corect.

Mai mult, Pactul Verde European ne oferă coordonatele în ceea ce privește investițiile în energie: investiții în eficiență energetică, în surse de energie regenerabilă, electrificare sau în producția de hidrogen.

Nu putem să îngropăm banii în pământ în rețele de distribuție prin care să nu treacă gaz. Sau, și mai rău, în așa zise investiții precum PNDL sau studii de fezabilitate pentru proiecte pe hârtie. Așteptăm ca dezbaterile în Parlament să se facă în mod transparent și corect cu toți actorii la masă, inclusiv Guvernul, investitorii și orice alte autorități relevante”, concluzionează Cristina Prună.

Alte stiri

Inițiativă USR pentru combaterea traficului de persoane: victimele nu trebuie sancționate, ci protejate
Parlamentarii USR Silvia Dinică, Iulian Lorincz și Radu Mihail au depus o inițiativă legislativă ...
Vezi mai mult
USR: Prioritatea PSD-PNL - împărțirea funcțiilor din Educație, nu organizarea admiterii la liceu
Milioane de elevi și părinții lor sunt bulversați deoarece Ministerul Educației și inspectoratele...
Vezi mai mult
USR sesizează Curtea Constituțională cu privire la numirea lui Bogdan Licu drept judecător la CCR
Deputații USR sesizează Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Camerei Deputaților prin c...
Vezi mai mult
Claudiu Năsui: Cu fiecare leu tipărit de BNR ca să finanțeze statul scade puterea banilor din buzunarele românilor
În contextul inflației tot mai mari și al mult trâmbițatei intenții a Guvernului sărăciei de a-i ...
Vezi mai mult
Pensiile speciale ale aleșilor locali, apărate, din nou, de PSD-PNL-UDMR
USR a reiterat, în cadrul dezbaterilor pe modificările PSD-PNL-UDMR la Codul administrativ, propu...
Vezi mai mult
Proiect USR pentru construirea de noi spitale în România
USR a depus, la inițiativa deputatului Radu Miruță, un proiect de lege care prevede întoarcerea a...
Vezi mai mult
USR: Incapacitatea de a livra o strategie reală pentru turismul românesc, acoperită de ministrul Cadariu cu frunza Elenei Udrea
Decizia ministrului Turismului de a obliga pensiunile și hotelurile să afișeze frunza Elenei Udre...
Vezi mai mult
Proiectul prin care PSD și PNL vor să-l scape de închisoare pe șeful AEP rămâne pe agenda plenului Camerei Deputaților
Astăzi, PSD și PNL au vrut să-l scape de închisoare pe șeful Autorității Electorale Permanente, C...
Vezi mai mult
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, invitat în Parlament, la propunerea USR
La propunerea senatorului USR Sebastian Cernic, Secretar al Comisiei pentru Agricultură din Senat...
Vezi mai mult
Proiectul USR prin care angajații primesc acces neîngrădit la istoricul muncii lor, adoptat de Parlament
Fără birocrație inutilă, fără proceduri greoaie și consumatoare de timp, angajații din România vo...
Vezi mai mult
USR: Ministrul Lucian Bode patronează o rețea de protecție a ofițerilor abuzivi
Un soldat disciplinat care servește orbește interesele de partid și pe cele ale sistemelor cu epo...
Vezi mai mult
Senatorul USR Cristian Bordei, 5 întrebări pentru ministrul Turismului privind Târgul de la New York
Senatorul USR Cristian Bordei i-a cerut ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Constantin ...
Vezi mai mult
Proiect USR pentru reducerea numărului de membri în CA-uri și consiliile de supraveghere ale statului
USR a depus, la inițiativa deputatului Adrian Wiener, o propunere legislativă de reducere a număr...
Vezi mai mult