USR Mogoșoaia a lansat campania de strângere de semnături pentru demiterea primarului PNL Paul Precup

USR Mogoșoaia a demarat astăzi campania de strângere de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului PNL Paul Precup.

Referendumul de demitere a devenit absolut necesar din cauza nenumăratelor încălcări grave ale legislației de către primarul Precup, prin ignorarea și modificarea ilicită a oricăror prevederi care stăteau în calea realizării Sectorului Zero, un tun imobiliar uriaș, de peste 1.200 de hectare. Interesele personale ale primarului și ale apropiaților săi au dus astfel la luarea unor decizii administrative cu grave consecințe asupra viitorului comunității.

Printre nenumăratele nereguli legislative care îi sunt imputate primarului PNL se numără următoarele:

  • A reinventat matematica, pentru a expropria terenurile oamenilor la prețuri de nimic. În 19 ianuarie 2022, primarul a modificat în mod abuziv Regulamentul de funcționare al Consiliului Local, în sensul declarării majorității calificate ca fiind de 10 voturi și nu de 11. Modificarea este în contradicție cu Codul administrativ și cu ordinul de ministru care stabilește cum se calculează majoritatea în Consiliul Local (Ordinul nr. 25/14.01.2021 alin. 2, lit. k). Precup avea nevoie de această modificare deoarece, în decembrie, pe baza unor hotărâri luate cu 10 voturi „pentru”, Consiliul Local declanșase procedura exproprierii a peste 300 de hectare de teren, deținute de 276 de proprietari;
  • A rescris din pix o hotărâre de Consiliu Local prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului Sectorul Zero, iar primarul a fost împuternicit să semneze „contracte de tranzacție” cu proprietarii terenurilor afectați de proiect. Consiliul Local a aprobat o anumită formă a Hotărârii 233, dar pe site a apărut o altă variantă, existând suspiciuni de fals în acte, sesizate de consilierii USR la DNA;
  • A revocat peste noapte o hotărâre de consiliu (HCL 109/2017) care produsese deja efecte, deoarece în baza acesteia primarul a luat un credit de 6 milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului Sectorul Zero, fiind făcute de asemenea tranzacții cu terenuri. Conform Legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), revocarea unei hotărâri care a produs efecte este ilegală.

„Primarul Precup a uitat de ce a fost ales în fruntea comunității, nu îi mai reprezintă pe oameni și se preocupă exclusiv de un mega tun imobiliar, servind clientela din partide, în special din PNL. Avem străzi neasfaltate și fără canalizare, mizerie la tot pasul, o grădiniță începută acum 16 an, un dispensar deplorabil. Primarul vrea să facă un proiect fantasmagoric, un oraș de 80.000 de locuitori, când nu poate avea grijă de o comună cu 800 de oameni. USR dorește dezvoltarea acestei comune, dar o adevărată dezvoltare, nu tunuri imobiliare”, a afirmat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.

„Începem strângerea de semnături pentru că primarul a nesocotit interesele noastre, ale tuturor celor care vrem să avem o viață de calitate în această comună. Avem nevoie de o școală mai mare, avem nevoie de grădinițe a căror construcție să nu dureze 15 ani, nu avem nici măcar o piață de weekend în Mogoșoaia, asfalt, canalizare. Primarul a decis că interesele sale personale și ale grupului pe care îl reprezintă sunt mai importante decât interesele locuitorilor. Noi vrem să gândim împreună cu aceștia un alt mod de a face administrație, în folosul tuturor cetățenilor, a afirmat Felicia Ienculescu-Popovici, consilier local USR în Mogoșoaia.

Membrii USR sunt încrezători că vor aduna cele 1.800 de semnături necesare pentru declanșarea referendumului de demitere, cu ajutorul cetățenilor implicați în comunitate, voluntarii USR începând de astăzi să strângă zilnic semnături.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult