USR Dumbrăvița declanșează referendumul pentru demiterea primarului PNL Zachiu Popa

Organizația locală USR Dumbrăvița, din județul Brașov, a strâns numărul de semnături necesare și inițiază procedura de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului PNL Zachiu Popa. După mai multe luni de eforturi, au fost strânse 1 100 de semnături, 902 din satul Dumbrăvița și 208 din satul Vlădeni, depășind astfel numărul de 1 023 de semnături necesare pentru declanșarea acestei proceduri.

Inițiativa organizării referendumului a aparținut consilierilor USR din Consiliul Local Dumbrăvița: Anisia Georgiana Costescu, Viorel Strîmtu și Ștefan Mihai Macavei. Aceștia au criticat acțiunile actualului primar PNL, Zachiu Popa, aflat la al cincilea mandat, și faptul că acesta dovedește o lipsă totală de interes în privința respectării legilor și a nevoii de dezvoltare a comunei.

Semnăturile strânse au fost înaintate zilele trecute Prefecturii Brașov, în prezent fiind așteptat ordinul de prefect pe baza căruia va fi organizat referendumul local. Conform consilierilor locali USR, în 30 de zile ar trebui să existe un răspuns cu privire la data organizării referendumului.

Printre motivele de nemulțumire ale cetățenilor față de actualul primar, care au dus la inițierea demersurilor de declanșare a referendumului de demitere, se numără următoarele:

  • refuzul de a pune în aplicare legea Fondului Funciar, aducând astfel prejudicii majore bugetului local prin plata de daune, cheltuieli de judecată și penalități;
  • absența oricăror măsuri prin care să se asigure respectarea contractului pentru rețeaua de canalizare și apă, contract ce presupune lucrări de întreținere a străzilor la un nivel optim de circulație;
  • faptul că actualul primar s-a aflat în incompatibilitate timp de mai mulți ani, ocupând funcția de membru în Consiliul de Administrație al Grădiniței din Dumbrăvița, consiliu din care face parte și cumnata sa, lucru interzis prin lege;
  • prejudiciile de sute de mii de euro aduse bugetului local prin atribuirea de diverse lucrări unor firme care nu au capacitatea de a le duce la îndeplinire, lăsând nefinalizate mai multe obiective;
  • întârzierea de luni de zile a lucrărilor la rețeaua de canalizare și apă, precum și a celor de la stația de epurare, din cauză că primăria nu a înaintat documentația necesară eliberării avizelor pentru efectuarea lucrărilor;
  • ignorarea legislației cu privire la gestionarea deșeurilor și neaplicarea măsurilor necesare pentru ca firma de salubritate să își îndeplinească obligațiile contractuale, precum colectarea și transportul separat al deșeurilor, curățenia și întreținerea străzilor etc.;
  • ignorarea siguranței cetățenilor, prin lipsa unui sistem eficient de iluminat public, prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la animalele cu sau fără stăpân sau la ordinea și liniștea publică;
  • neasigurarea transparenței actului decizional și ignorarea repetată a solicitărilor făcute de cetățeni.

Consilierii locali USR urmează să solicite prefectului o nouă audiență săptămâna viitoare, pentru a se informa în privința îndeplinirii procedurilor legale și a evoluției întregului proces de organizare a referendumului de demitere a actualului primar, iar informațiile obținute vor fi puse la dispoziția publicului.

Inițiativa consilierilor locali USR de la Dumbrăvița nu este una singulară. La sfârșitul lunii septembrie, echipa locală USR Agigea a înregistrat la Prefectura Constanța inițiativa de organizare a referendumului local pentru demiterea primarului PSD Maricel Cristian Cîrjaliu, depunând numărul de semnături necesare. În prezent, procedura de organizare a referendumului se află în stadiul de avizare a semnăturilor, echipa USR așteptând avizul oficial din partea Prefecturii Constanța.

Alte stiri

Dominic Fritz, scrisoare deschisă pentru premierul Nicolae Ciucă: Urgentați găsirea unor soluții la problema costurilor energiei termice
Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ci...
Vezi mai mult
USR solicită miniștrilor Virgil Popescu și Lucian Bode să-și prezinte de urgență demisia
În contextul crizei energetice și al incapacității ministrului Energiei girat de PSD și PNL de a ...
Vezi mai mult
Deputat Radu Miruță: Cum abordăm criza energetică după martie 2022
În contextul crizei energetice și al lipsei de soluții din partea guvernării PSD-PNL, deputatul U...
Vezi mai mult
Spitalul Municipal Câmpulung are o nouă secție de Oncologie, la standarde europene
Primarul USR Elena Lasconi a recepționat ieri clădirea noii secții de Oncologie a Spitalului Muni...
Vezi mai mult
Primul „tun imobiliar” al ministrului Familiei: preluarea BTT cu întreg patrimoniul
Deputata USR Denisa Neagu atrage atenția asupra primului „tun imobiliar” dat de ministrul Familie...
Vezi mai mult
Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor
În timp ce criza de pe piața energetică se adâncește, iar românii văd în facturile uriașe pe care...
Vezi mai mult
Primarii USR se implică în atragerea de fonduri pentru școlile din localitățile pe care le administrează
Primarii USR din mai multe localități din țară s-au asigurat că școlile din comunitățile pe care ...
Vezi mai mult
USR Agigea anunță validarea semnăturilor necesare pentru organizarea referendumului de demitere a primarului PSD Maricel Cîrjaliu
Autoritatea Electorală Permanentă şi Direcţia de Evidență a Persoanelor au validat semnăturile ad...
Vezi mai mult
Oana Țoiu: „Lucian Bode cumpără brățări electronice doar pentru unu din patru agresori. Pentru trei din patru victime, cum le-o fi norocul”
În contextul în care Guvernul a demarat procedurile pentru achiziționarea de brățări electronice ...
Vezi mai mult
Radu Miruță: Drumul expres Tg. Jiu – Craiova nu este o prioritate pentru Guvernul PSD-PNL
Deputatul USR de Gorj Radu Miruță arată cum guvernarea PSD-PNL a eliminat drumul expres Tg. Jiu –...
Vezi mai mult
Primăria Timișoara lansează primul program de bugetare participativă din istoria orașului
Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, anunță lansarea primului program de bugetare participa...
Vezi mai mult
Primăria Timișoara spune stop risipei, prin centralizarea tuturor achizițiilor publice
La Timișoara, oraș administrat de primarul USR Dominic Fritz, se înființează prima Unitate Centra...
Vezi mai mult
Parlamentarii USR Oana Cambera si Dragoș Popescu, inițiativă legislativă de instituire a Cazierului de mediu
Parlamentarii USR Oana Cambera și Dragoș Popescu au depus o inițiativă legislativă privind instit...
Vezi mai mult