USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Tanczos Barna

Cătălin Drulă a anunțat că USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Tanczos Barna. Prin acțiunile întreprinse de la preluarea mandatului, ministrul Tanczos Barna a demonstrat că nu este deloc interesat de apărarea Mediului, ci mai degrabă de distrugerea lui. Așa cum nu este interesat de respectarea legii, ci de mai degrabă de apărarea intereselor unor „băieți deștepți”. Ultima dovadă în acest sens: inaugurarea cu mare pompă a unei lucrări ilegale pe Crișul Alb.

Mai multe anchete de presă au evidențiat, în mod repetat, cum această guvernare PSD-PNL-UDMR este în cârdășie cu mafia lemnului, iar domnul Tanczos Barna a «executat» în cel mai evident stil mafiot un inspector șef al Gărzii de Mediu Timișoara, care a deranjat interesele PSD și PNL. Îl vom chema pe ministrul Mediului în fața Parlamentului și îi vom cere să explice ceea ce pare să fie un jurământ de sânge făcut cu PSD și cu PNL pentru a proteja mafia pădurilor. Vedem, iarăși, cum mafia, partidele și instituțiile de forță și-au dat mâna ca să facă bani într-un sistem cleptocrat, de tip iliberal, iar singura opoziție democratică care se luptă cu ei este USR. Ne vom lupta și în continuare, pentru 2024”, declară Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.

Cea mai recentă dovadă de sfidare a legii și a Justiției din România, precum și a cetățenilor care își doresc un mediu sănătos pentru un trai sănătos, a fost furnizată de ministrul Tanczos Barna zilele trecute, când s-a grăbit să inaugureze cu mare pompă barajul de la Mihăileni, lucrare ilegală a cărei autorizație de construcție a fost suspendată pe 22 martie de Tribunalul Cluj.

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult