USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu

În contextul loviturii grave date luptei anticorupție prin proiectul de așa-zisă desființare a Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, proiect care constituie, de fapt, bazele pentru reorganizarea și întărirea SIIJ, USR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu. Pentru modul în care s-a transformat în apărătorul politicienilor și magistraților certați cu legea, care vor să scape de anchetele DNA, ministrul Cătălin Predoiu trebuie să plece din funcție.

Ministrul Cătălin Predoiu a preluat ștafeta de la Florin Iordache și îi desăvârșește opera. În loc să corecteze legile Justiției, în loc să se lupte pentru o Justiție independentă în care nucleele de influență din Justiție să fie neutralizate definitiv, a ales să facă pe plac tocmai celor care s-au opus ani de-a rândul oricăror reforme de substanță și care vor să dețină control pe Justiție. Politicienii corupți vor să scape de anchete, magistrații care îi protejează vor și ei să scape de anchetele DNA. Cătălin Predoiu s-a predat în fața intereselor obscure din Justiție și trebuie să răspundă în fața Parlamentului pentru faptul că ne împinge pe o cale antieuropeană, încercând tot felul de scamatorii și artificii legislative care nu vor păcăli pe nimeni. De aceea, vom depune o moțiune împotriva politicii sale. Cătălin Predoiu înlocuiește SIIJ cu un mecanism mai periculos, fiind aplaudat și susținut de toți cei care au creat și promovat în 2017 SIIJ. Și-a încălcat promisiunile, urmând orbește indicațiile celor care nu vor să se schimbe nimic, în frunte cu președintele Iohannis. A făcut compromisuri compromițătoare și s-a decredibilizat teribil. Isprava sa cu înlocuirea SIIJ cu un mecanism mai parșiv, graba cu care încearcă să evite avizul Comisiei de la Veneția, ușurința cu care denaturează adevărul sunt grăitoare. Cătălin Predoiu a fost criticat deja în raportul Comisiei Europene în cadrul MCV pentru numirile la conducerea Parchetului General și DIICOT. Nu a învățat nimic, merge iîn continuare pe contrasens, cot la cot cu cei care au lovit DNA și au creat rețelele de influență din Justiție”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

Am decis să depunem moțiune simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu. Așa-zisa desființare a SIIJ, promovată de dumnealui, este o mascaradă. Cred că în momentul acesta, Liviu Dragnea e foarte mândru de ministrul Predoiu, nu și-ar fi imaginat că Secția Specială, creația lui, va fi desăvârșită, perfecționată, de un PNL-ist. Sper că planul este clar acum pentru toată lumea: DNA a deranjat clasa politică, deci DNA trebuie trasă pe linie moartă. Ceea ce se întâmplă ne dovedește că PNL și Klaus Iohannis nu au vrut niciodata reforma Justiției. Au susținut Justiția doar de fațadă, acum se văd clar adevăratele lor intenții”, precizează Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR și liderul deputaților USR.

Ministrul Cătălin Predoiu a depus armele fără măcar să încerce să susțină o variantă corectă de desființare a SIIJ.

În primul rând, actualul ministru al Justiției a ignorat total faptul că un proiect de desființare a Secției Speciale se afla deja în procedură parlamentară avansată. Este vorba de proiectul conceput de fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, proiect asupra căruia s-a pronunțat Comisia de la Veneția, salutând intenția Guvernului de atunci de a reforma sistemul judiciar și de a restabili competența parchetelor specializate, precum DNA și DIICOT.

Ministrul Cătălin Predoiu a preferat, în schimb, să vină cu propriul proiect de lege, pe care coaliția PSD-PNL-UDMR să-l adopte pe repede-înainte, cu nerespectarea termenului pentru dezbatere publică și fără să aștepte avizul Comisiei de la Veneția, deși este cunoscut faptul că opinia forului internațional va veni în curând, în cursul lunii martie, ca urmare a demersurilor întreprinse de USR.

În al doilea rând, prin forma Predoiu de așa-zisă desființare a SIIJ, Secția Specială este reorganizată și întărită, fiind bifate obiectivele celor certați cu legea – politicieni și magistrați – de a scăpa de anchetele DNA și de a-și putea alege magistrații care să-i ancheteze.

În plus, pentru a-și asigura probabil susținerea judecătorilor Curții Constituționale, în eventualitatea unei sesizări la CCR, coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit, cu acordul ministrului Predoiu și al președintelui Iohannis, o superimunitate pentru judecătorii CCR, pe lângă cea deja acordată în 2018. Odată votată legea Predoiu de așa-zisă desființare a SIIJ, judecătorii CCR nu doar că nu vor putea fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu înviințarea a minimum 6 din cei 9 judecători ai plenului CCR, dar ei nu vor putea fi nici anchetați de DNA.

Întărirea SIIJ în locul desființării ei și știrbirea competenței DNA și DIICOT înseamnă o grea lovitură dată luptei anticorupție și o dovadă indubitală a lipsei totale de voință politică de reformare a sistemului de Justiție, motive pentru care ministrul Cătălin Predoiu trebuie să plece din funcție.

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult