Senatorul USR Claudiu Mureșan: ”Biodiversitatea transilvană este excepțională. Mulțumim Prințului Charles că o apreciază și o apără!”

Senatorul Claudiu Mureșan, președintele Comisiei pentru mediu din Senat, a participat la lansarea proiectului „SUPERB”, – cel mai mare proiect transnațional de refacere a pădurilor din Europa, eveniment al programului ThinkForest, organizat de Institutul European al Pădurilor (EFI).

La conferință a fost prezentat noul studiu EFI privind biodiversitatea pădurilor, o evaluare a principalelor amenințări și tendințe, opțiuni de management și instrumentele politice conservare a biodiversității în Europa.

În cuvântul său de deschidere, Alteța Sa Regală, Prințul Charles de Wales, a scos încă o dată în evidență importanța conservării pădurilor, pe care le-a numit ”coloana vertebrală a Vieţii şi a Naturii pe planeta noastră”. Prințul de Wales le-a transmis liderilor politici dar și cetățenilor, că este datoria lor comună să combată numeroasele ameninţări la adresa mediului nostru natural, reliefând imensa oportunitate a României și a țărilor europene de a acționa și de a valorifica PNRR, prin identificarea, dezvoltarea și implementarea soluțiilor inovatoare bazate pe natură.

Claudiu Mureșan:Am avut o scurtă discuție cu Prințul Charles, i-am urat bun venit în Sibiu și i-am mulțumit pentru rolul pe care îl are în promovarea României și atitudinea familială față de români. Am fost impresionat de cunoștințele pe care le are despre Sibiu si despre salba de cetăți și biserici din Sibiu. Am fost, de asemenea, de-a dreptul impresionant să îl auzim pe Prințul Charles vorbind în română despre proiectele de conservare a naturii și a istoriei pe care le-a inițiat aici, în Sibiu. E un sentiment extraordinar sa știi că o asemenea personalitate joacă în aceeași echipă europeană cu noi, cei care încercăm să protejăm și să prezervăm mediul ambiant.”  

Unul dintre panelurile de discuție se arată în mod special mai interesant: „Provocări și oportunități pentru biodiversitatea pădurilor europene”.

La eveniment a participat și deputata USR, Diana Buzoianu, care i-a mulțumit Prințului Charles pentru proiectul lansat - alături de experți în domeniu - în România: www.arboriremarcabili.ro, platforma care a stat la baza proiectului de lege al Dianei Buzoianu și al senatorului Aurel Oprinoiu privind protejarea arborilor seculari. Proiectul de lege a trecut de Senat, susținut inclusiv de către Ministerul Mediului, iar acum e în plin proces parlamentar în cadrul Camerei Deputaților.

Actul normativ al parlamentarilor USR va institui un mecanism de evidență și de protecție al arborilor remarcabili, adevărate repere în natură și în istoria comunităților locale. Proiectul de act normativ stipulează clar condițiile în care arborii vor fi inventariați, marcați și ocrotiți arborii reprezentativi.

 

La eveniment au fost prezenți deputata USR, Diana Buzoianu, președinta filialei județene din Sibiu, Ruxandra Cibu, precum și experți și reprezentanți de marcă din domeniu.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult