Senatorul Claudiu Mureșan: Votăm un buget responsabil pentru 2021

Senatorul USR PLUS Claudiu Mureșan, președintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat, a afirmat, în cadrul dezbaterilor generale privind Legea Bugetului de Stat, că actualul buget este unul al responsabilității și al dezvoltării, care alocă o sumă record pentru investiții, peste 60 de miliarde de lei.

Celor care se plâng, ipocrit, că bugetul e prea mic și că sumele alocate pentru unele domenii ar fi insuficiente, senatorul USR PLUS le-a cerut să prioritizeze corect și realist destinația banilor și – mai ales- să nu mai ”zeciuiască” pentru ei și pentru camarilla de partid, contractele din banul public. El i-a acuzat pe politicienii PSD că au depus, cu cinism și ipocrizie, 3646 de amendamente care nu aveau nicio justificare economică, promițând ”orice, oricui”, dovedind o totală lipsă de responsabilitate și fiind gata să amaneteze pentru câștigul politic imediat, viitorul țării.

Claudiu Mureșan le-a mai cerut primarilor din țară să caute soluții pentru dezvoltare durabilă a localităților și să acceseze fonduri europene și să aibă ”toleranța ZERO” față de corupție și deturnarea banului public. ”Politica adevărată este doar cea pe care o faci pentru oamenii și comunitatea pe care o conduci, respectându-ți principiile și valorile fundamentale în care ai crescut: responsabilitate, onestitate și corectitudine”, a concluzionat Claudiu Mureșan.

Discursul integral al senatorului Claudiu Mureșan:

Doamnă Președintă a Senatului,

Domnule Președinte al Camerei Deputaților,

Domnule Prim Minstru,

Stimați membri ai guvernului și dragi colegi,

Datoria noastră, a tuturor, a Parlamentului și a Guvernului, și a Grupului, indiferent de cine este la putere și cine este în opoziție, este să ne asigurăm că felul în care se elaborează și implementează bugetul de stat corespunde nevoilor actuale. Desi acest lucru ar fi trebuit să se întâmple demult, acum chiar trebuie să stopăm măsurile populiste din actul parlamentar și din cel de guvernare. Suntem obligați să fim responsabili și onești, dragi colegi! Responsabilitatea înseamnă, înainte de orice, să fim realiști în estimările bugetare, să ne asigurăm că cifrele reflectă adevărul.

Vorbesc unii că acesta ar fi un buget al austerității. Eu zic ca este un buget al responsabilității, cu o sumă record alocată investițiilor – 61 miliarde de lei și cu bani pentru combaterea pandemiei – 1,4 miliarde de lei doar pentru campania de vaccinare.

Bugetul are un deficit de 80 miliarde lei, ceea ce înseamnă 7,16% din PIB. Orice majorare înseamnă, în fapt, o datorie mai mare pe spatele copiilor și nepoților noștri. Haideți să fim responsabili, să investim în dezvoltare, să-i ajutăm lăsându-le o țară din care să nu-și mai dorească să plece și nu datorii pe care să nu le poată plăti.

De cum chetuim banii azi, depinde cum vom trăi, nu numai AZI și MÂINE, dar și în anii urmatori. Cu atât mai mult suntem obligați să fim responsabili după un an de criză sanitară globală – criză care nu s-a încheiat. Nu știm ce urmează în acest accident epidemiologic și nu avem o evaluare completă a pagubelor produse. Așa că haideți să fim atenți și cupătați în tot ce facem.

Haideți, pentru numele lui Dumnezeu, să fim onești, responsabili și să nu le mai vindem oamenilor iluzii! Măcar acum.

Vă spun asta pentru că în ultimele zile am parcurs nu mai puțin de 3646 de amendamente la comisia de Buget – Finanțe. Trei mii… sase sute…patruzeci și șase! În an de criză, oameni buni! 3646 de gogoși fără niciun suport financiar, din ciclul: ”Nicule, mai da-le, mă, 100 de lei!” 3646 de iluzii vândute cinic unor oameni chinuiți de pandemie și de criză economică. 3646 de amendamente care ar reprezenta, în fapt, un plus de 6% la deja aprobatul plafon de 7,16% deficit bugetar! Ireal!

Și stiți ce mi se pare mie groznic? Faptul că știu foarte bine că și dumneavoastră, dragi colegi, cunoașteți foarte bine cum stau lucrurile.
Și, cu toate acestea, nu v-ați oprit din a promite oricui și orice. Cu cinism și fără acoperire. Asta îmi explica însă nivelul ridicol la care am ajuns, noi politicienii, în clasamentul încrederii. Ne-o merităm, dragii mei colegi, și săptămâna trecută ați mai dat românilor o mostră dezamăgitoare de show pe bani publici.

Ați promis bani tuturor, știind foarte bine, și că nu există acești bani, dar și că, oricum, nu dați de la voi. România asta este a vostra doar din când în când, în campanie, la TV sau la interviuri pe holul Parlamentului! Știți ce este asta? Populism si demagogie!

Eu nu am fost în Parlament în ultimii ani. Am lucrat în restructurarea companiilor, adică fix pe cazuri de criză și am văzut cât este de important ca un manager să își recunoască problemele, dacă vrea ca firma lui sa reînvie.

Renunțați să le spuneți administratorilor de bani publici că soluția este in pixul dumneavoastră și doar în bugetul de stat. Încurajați-i să caute soluții fiabile pentru comunitatea care i-a ales.

Trebuie să convingem managerii și administratorii de bani publici că exista soluții pentru dezvoltare durabilă pe care le pot identifica chiar ei. Trebuie să-i convingem că bugetul primit de la stat este doar un punct de plecare, că acesta poate fi eficientizat și că banii europeni nu sunt o utopie.

Încurajați-i să caute și să implementeze proiecte cu adevărat necesare pentru dezvoltarea comunității lor. Trebuie să le spunem că datoria lor este să facă lucrurile bine și corect.

Și, pentru că țin foarte mult la ideea că banul public se cheltuiește numai în folosul comunității și am ”toleranță zero” pentru ceea ce înseamnă ”contabilitate creativă” pe resursele publice, celor nemuțumiți de banii primiți, vă dau un sfat: după ce prioritizați corect și realist destinația banilor, nu mai zeciuiți, voi și colegii de partid, contractele pe care le semnați. Este timpul să înlocuim zeciuiala pentru sine si partid cu performanța în actul managerial public! Veți vedea că bugetul acela de care vă plângeți este BRUSC cu cel puțin 10% mai mare.

Daca vreți mai mulți bani, luați în calcul și instrumentul acesta: toleranță zero la deturnarea resurselor publice. E un medicament bun mereu, dar în perioade de criză este realmente vital! Politica adevărată este doar cea pe care o faci pentru oamenii și comunitatea pe care o conduci, respectându-ți principiile și valorile fundamentale în care ai crescut: responsabilitate, onestitate și corectitudine.

Sunt convins că și dumneavoastră, dragi colegi, gândiți la fel. USR PLUS va vota pentru buget!

Vă mulțumesc!

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult