Scrisoare deschisă adresată reprezentanților mediului academic și ai societății civile

Stimate doamne, stimați domni,

Echipa USR PLUS a luat act de scrisoarea dvs. deschisă, din 12.11.2020, un apel la viitorii parlamentari de a-și asuma o serie de măsuri concrete prin care să punem capăt imposturii și să restabilim un sistem de valori corect.

Împărtășim cu dvs. o dezamăgire de trei decenii, în care am sperat ca România să aibă conducători și administratori ai bunurilor publice competenți, capabili să pună interesul românilor mai presus de interesul propriu. Acum, faptul că impostura continuă să fie nepermis de răspândită nu mai produce doar prejudicii materiale, ci riscă să coste chiar vieți.

Această dezamăgire, dar și speranța că schimbarea în bine e posibilă sunt motivele pentru care noi ne asumăm aceste candidaturi – cei mai mulți dintre noi, pentru prima oară. Într-o Românie ideală, ne-am fi văzut în continuare exclusiv de profesiile și de familiile noastre. Am înțeles, însă, că Parlamentul este locul din care putem schimba actuala stare de lucruri, cu ajutorul cetățenilor care ne vor da votul pentru o Românie a bunei guvernări.

Împărtășim cu dvs. o serie de principii fundamentale pe care trebuie să se bazeze statul și societatea: cinste (și nu hoție), meritocrație (și nu impostură), transparență (și nu secretomanie).

În materie de educație, veți vedea că ne-am asumat deja obiective precum depolitizarea învățământului, eliminarea plagiatului, transparentizarea reală a modalităților de accedere și promovare în mediul academic.

În materie de administrație publică, veți vedea, de asemenea, că ne-am asumat profesionalizarea corpului funcționarilor publici, reguli comune, unitare și transparente de selecție, precum și un sistem de evaluare funcțional, care să încurajeze performanța și să elimine impostura.

Toate aceste măsuri, precum și altele, se regăsesc în programul nostru politic, cel mai substanțial program prezentat vreodată în România, construit în doi ani de zile, pe baza consultării cu sute de experți din fiecare domeniu. Programul nostru reprezintă o viziune asumată în mod autentic, nu demagogie electorală.

Echipa de de candidați ai Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie își asumă principiile pe care le susțineți prin scrisoarea dvs. deschisă din 12.11.2020 și care rezonează cu măsurile propuse în programul nostru politic, disponibil integral aici https://bit.ly/36DfN0e.

Vă mulțumim pentru dialogul inițiat și vă asigurăm de faptul că, în demersul nostru politic, societatea civilă va rămâne un partener esențial, alături de care ne vom desfășura activitatea parlamentară în legislatura ce urmează.

  

Echipa de candidați ai Alianței USR PLUS pentru alegerile parlamentare din 06.12.2020

 

 

Alte stiri

Vicepremierul Dan Barna și miniștrii USR PLUS s-au vaccinat împotriva COVID-19

Dan Barna, vicepremier și copreședinte al USR PLUS, și miniștrii USR PLUS din Guvern s...

Vezi mai mult
Finalizarea MCV și actualizarea PNRR, temele a două dintre memorandumurile adoptate de Guvern

Vicepremierul Dan Barna și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a...

Vezi mai mult
Iulian Bulai: TVR trebuie să fie o televiziune puternică. Planul USR PLUS de reformă

Iulian Bulai, președintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă,...

Vezi mai mult
Deputata Diana Stoica lansează programul “Joia de audiențe online”

Diana Stoica, deputat și vicelider al grupului parlamentar USR PLUS, anunță lansarea programul...

Vezi mai mult
Coaliția guvernamentală din Senat a depus un proiect de digitalizare a lucrărilor Senatului României

Grupul USR PLUS din Senat este co-inițiator al proiectului de digitalizare și de transparentiz...

Vezi mai mult
Ministerul Transporturilor face primul pas pentru Centura Timișoara Vest

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, a anunțat că a fost semnat ordinul pentru în...

Vezi mai mult
Radu Mihai, senator USR PLUS de Diaspora: Trebuie să știm ce s-a întâmplat cu adevărat cu voturile prin corespondență ale românilor!”

Radu Mihail, senator USR PLUS de Diaspora și liderul grupului Alianței în Senat, a adresat o s...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!