Scrisoare deschisă a primarilor USR: Solicităm revizuirea urgentă a hotărârii prin care a fost alocat 1 miliard de lei către administrațiile locale

Primarii USR din mai multe localități critică modul în care premierul demis Florin Cîțu a împărțit peste 1 miliard de lei din Fondul de rezervă al Guvernului primarilor PNL, UDMR și PSD, nealocând niciun ban către majoritatea absolută a localităților conduse de primarii USR.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului demis Florin Cîțu, primarii USR atrag atenția că apartenența politică a fost principalul criteriu pentru împărțirea acestor fonduri și solicită reconsiderarea urgentă a criteriilor de alocare a banilor, aceasta trebuind făcută în funcție de nevoile comunităților locale și ale cetățenilor.

„Modul prin care acești bani au fost alocați a fost unul arbitrar, strict pe criterii politice, amintind de perioada în care Liviu Dragnea împărțea fondurile publice echipei baronilor din PSD. Sunt vremuri de tristă amintire, împotriva cărora am luptat alături de cetățenii României, vremuri pe care nu credeam că le vom mai retrăi într-o guvernare viitoare. Am pledat constant pentru transparență în alocarea banilor publici și, din păcate, constatăm că nu s-a ținut cont de niciun criteriu în acest caz. Milioane de lei au fost alocate din pix, răsplătind cu taxele românilor colegii dumneavoastră de partid pentru susținerea electorală în fruntea PNL”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă de primarii USR premierului Cîțu.

Aceștia arată că România trece prin momente grele, din cauza dublei crize sanitare și energetice, o mare parte din bugetele locale fiind alocată pentru a atenua efectele pandemiei de COVID-19 în școli și spitale, în timp ce oamenii au, de asemenea, de suferit din cauza creșterii prețurilor la gaz și electricitate. În acest context, primarii USR atrag atenția că mai multe localități în care trăiesc zeci și sute de mii de oameni – Timișoara, Brașov, Sectoarele 1 și 2 din București, Bacău, Alba Iulia – au fost pur și simplu ignorate la această alocare, doar pentru că primarii acestora au altă culoare politică, locuitorii lor devenind astfel cetățeni de mâna a doua.

Au semnat scrisoarea deschisă trimisă premierului Cîțu, condamnând astfel public alocarea discreționară a banilor din Fondul de rezervă al Guvernului: Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 al Municipiului București, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2 al Municipiului București, Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara, Allen Coliban, primarul Municipiului Brașov, Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia, Elena Lasconi, primarul Municipiului Câmpulung Muscel, Camelia Bertea, primarul orașului Victoria, Raul Urdă, primarul orașului Întorsura Buzăului, Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, județul Galați, Ionel Andrișan, primarul comunei Horodnic de Jos, județul Suceava, Leon Bălteanu, primarul comunei Mircești, județul Iași, Ionuț Daniel Postolache, primarul comunei Maxineni, județul Brăila, Bogdan Ștefan Marin, primarul comunei Valea Mare, județul Covasna, Marinel Moruz, primarul comunei Dimăcheni, județul Botoșani, Vasile Popa, primarul comunei Gârbovi, județul Ialomița, Horia Grigore Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița, județul Timiș și Tița Andrei Codruț, primarul comunei Cenad, județul Timiș.

Alte stiri

Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult
Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor vi...
Vezi mai mult