Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a depus jurământul

La o lună de la alegerile locale, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a depus, astăzi jurământul. Curățenia din sector și realizarea unui audit în primărie sunt printre prioritățile lui Radu Mihaiu în calitate de primar. La ceremonie a fost prezent și Dan Barna, co-președintele USR PLUS. 

Avem mult de muncă, dar asta nu ne sperie. Începem cu cele 3 angajamente pe care le-am semnat împreună cu partenerii de la PNL: Salubritate, Audit și curățenie în școli. Muncim să anulăm PUZ Coordonator al Sectorului 2. Și în tot acest timp avem de gestionat împreună cea mai mare criză sanitară a vieților noastre.”, a transmis Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

Redăm integral discursul Discurs Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2

A trecut fix o lună până am preluat un mandat câștigat clar prin votul dat de voi. Este mult. Asta în sine e o dovadă a blocajului în care se află sistemul public românesc. Avem prea multă birocrație fără sens, avem proceduri greoaie, avem de plimbat hârtii fiindcă instituțiile nu sunt interconectate. Orice lucru simpl devine complicat când e în relație cu statul.

Nu a existat nicio îmbunătățire în ultimii ani fiindcă mediul politic a rămas înrădăcinat în obiceiul de a-și da la gioale unii altora, și nu de a se gândi la binele cetățenilor. Cei care pierd se împăunează cu tragerea de timp, iar cei care câștigă întind victoria mai mult decât e cazul. Decența nu își mai găsește locul în politica românească. Îmi propun să schimb acest lucru. Mai avem o rundă de alegeri importante în Decembrie și apoi suntem obligați toți să construim pe planurile desenate de alegători. 

Am fost surpriza acestor alegeri doar pentru cei care sunt orbi la schimbările din societate. Oamenii m-au ales din motive simple și pragmatice:  

Am toleranță zero pentru corupție și incompetență. Nu am nicio datorie față de nimeni. Nu am legături cu nimeni din vechiul sistem și sunt liber să iau orice decizie care pune în mișcare schimbările necesare.

Vin din mediul privat și vin cu o abordare managerială diferită de ce se găsește de regulă în administrația publică. Eu cred în puterea echipei și îmi place să mă înconjor de oameni mai deștepți decât mine.

Am dovedit că sunt un susținător a dialogului onest. Mi-am cerut scuze când am greșit. Mi-am recunoscut neajunsurile. Nu am fost populist de dragul voturilor. Am prezentat cu argumente viziunea pe care am propus-o pentru Sectorul 2.

Am adus decență în politica locală. Deși am fost atacat grosolan pe tot parcursul campaniei, nu am răspuns niciodată cu aceeași monedă. Am fost ținta multor știri false, care mai de care mai mizerabile, dar eu și echipa mea ne-am păstrat calmul și am continuat să ne prezentăm ideile și principiile noastre.

Știu că ce am descris mai sus nu pare rețeta unui primar român, dar de asta e nevoie acum în Sectorul 2.Vremurile s-au schimbat, societatea s-a schimbat. E nevoie de deschidere către oameni, e nevoie de onestitate, de transparență, de asumarea unor direcții și de multă, multă muncă. Ușa mea va fi în permanență deschisă pentru cei care chiar muncesc în primărie, pentru cei de la firul ierbii care se lovesc și rezolvă problemele și nu se ascund în spatele lui „Nu e treaba mea, nu se poate, nu știu”.

Avem mult de muncă, dar asta nu ne sperie. Începem cu cele 3 angajamente pe care le-am semnat împreună cu partenerii de la PNL: Salubritate, Audit și curățenie în școli. Muncim să anulăm PUZ Coordonator al Sectorului 2.

Și în tot acest timp avem de gestionat împreună cea mai mare criză sanitară a vieților noastre. Să începem!”

Alte stiri

Solidaritatea UE în vremuri dificile. Soluțiile USR PLUS

Cu ocazia Zilei Europei, europarlamentarii USR PLUS Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Vlad Bot...

Vezi mai mult
Măsurile propuse de USR PLUS pentru revenirea la normalitate a sportului românesc

USR PLUS a propus Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitat...

Vezi mai mult
Spitalul Regional din Brașov, mai aproape de construcție printr-o inițiativă USR PLUS

Parlamentarii USR PLUS din Brașov, Victor Ilie, Andrei Miftode...

Vezi mai mult
Ministrul Sănătății a verificat noul corp de clădire care se construiește la Spitalul de copii „Louis Țurcanu” Timișoara

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, s-a aflat, joi dimineața, împreună cu primarul Tim...

Vezi mai mult
Banii din PNRR vor ajuta România în eradicarea cancerului de col uterin

Săptămâna Mondială a Imunizării - Cancerul de col uterin poate fi prevenit și cu toate a...

Vezi mai mult
Proiect USR PLUS: Gratuitate pentru studenți în bibliotecile central universitare

Deputatul USR PLUS Filip Havarneanu a depus o propunere legislativă de modificare a Legi...

Vezi mai mult
USR PLUS a oprit confiscarea rezervei de aur a României de către PSD

Deputații USR PLUS au votat împotriva inițiativei legislative ...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!