psd_vrea_s_scoat_reprezentan_ii_alian_ei_2020_usr_plus_din_sec_iile_de_votare_din_vrancea

PSD vrea să scoată reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS din secțiile de votare din Vrancea

Deși legea prevede dreptul partidelor de a avea reprezentanți în secțiile de votare, Alianța 2020 USR PLUS riscă să rămână fără reprezentanți în secțiile din județul Vrancea, dacă Biroul Electoral Județean acceptă o contestație depusă de UNPR, un paravan sub care acționează de fapt PSD.

Biroul Electoral Județean Vrancea judecă, astăzi, o contestație prin care PSD, via instrumentul numit UNPR, cere eliminarea delegaților Alianței 2020 USR PLUS, sub pretextul că lista reprezentanților nu este semnată de președinții celor două partide în persoană, ci printr-un împuternicit.

„Este un abuz clar, dintr-un lung șir de abuzuri comise de PSD în ultima vreme. Împuternicirile sunt legale și sunt folosite în toate domeniile și în toate județele, inclusiv în județul baronului Marian Oprișan. Este evident că toate aceste încercări disperate ale PSD se explică într-un singur mod: vor să fraudeze alegerile europarlamentare și referendumul pe Justiție. Altfel, de ce ar ține caracatița PSD să îndepărteze opoziția din secțiile de vot?”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

„Alianța 2020 USR PLUS consideră că ne aflăm în fața unor abuzuri, practici dictatoriale și încercări clare de intimidare. În niciun alt județ nu s-a mai întâmplat asta, doar în fieful lui Marian Oprișan legea este alta și este considerat legal doar ceea ce crede PSD. Ne vom opune cu toată forța legală și mizăm pe susținerea cetățenilor și pe prezența la vot în număr cât mai mare. Minciuna nu poate învinge!”, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.

BEJ Vrancea este compus din 14 membri, din care trei sunt judecători, unul este reprezentant al Autorității Electorale Permanente, iar ceilalți 10 reprezintă partidele politice, în frunte cu PSD, ALDE și UNPR.

Alianța 2020 USR PLUS cere PSD și partidelor satelit să nu interfereze cu procesul electoral, astfel încât rezultatele scrutinelor de pe 26 mai să reflecte cu adevărat voința românilor atât în ceea ce privește viitorii europarlamentari, cât și situația Justiției. România are nevoie de alegeri libere și corecte!

Alte stiri

Cristian Ghinea, scrisoare deschisă către Raluca Turcan: Ați făcut din programul de testare anti-cancer o loterie sinistră
Cristian Ghinea, europarlamentarul Alianție USR PLUS, i-a transmis o scrisoare deschisă vicepr...
Vezi mai mult
Liderii Alianței USR PLUS, întâlnire cu premierul Ludovic Orban
Liderii Alianței USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, s-au în...
Vezi mai mult
Prioritățile USR PLUS se regăsesc în bugetul Uniunii Europene din 2020
Parlamentul European a votat în favoarea proiectului de buget pentru 2020, în forma negociată ...
Vezi mai mult
Delegația Alianței USR PLUS a votat pentru noua Comisie Europeană
Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula Von Der Leyen, a fost votată de toți cei opt europar...
Vezi mai mult
Delegația USR PLUS în Parlamentul European susține lupta împotriva violenței domestice
Delegația USR PLUS în Parlamentul European susține lupta împotriva violenței domestice și va v...
Vezi mai mult
Alianța USR PLUS îl susține pe Klaus Iohannis în turul 2
Alianța USR PLUS îi îndeamnă pe membrii și simpatizanții săi s...
Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!