PSD și PNL, vot în apărarea distrugătorului pădurilor și mediului din România

Cârdășia guvernării PSD-PNL-UDMR cu mafia lemnului și a deșeurilor poate continua liniștită, după ce deputații coaliției la putere s-au înghesuit, astăzi, să dea un vot de susținere pentru ministrul Tanczos Barna. De la preluarea mandatului, acesta a dovedit sistematic că nu este deloc interesat de apărarea Mediului, ci mai degrabă de distrugerea lui. Bineînțeles, în beneficiul băieților deștepți care s-au îmbogățit și vor să o facă în continuare din tăieri ilegale de păduri, din arderi de deșeuri și din construcții ilegale în arii protejate.

Nu am auzit astăzi decât scuze ale ministrului Tanczos Barna cu privire la incapacitatea de a gestiona Ministerul Mediului. Avem o mafie a deșeurilor care înflorește în România, avem arderi ilegale de miriști pe toată suprafața țării, avem o mafie a dezmembrărilor auto care ne sufocă, avem foarte multe tăieri ilegale de păduri despre care ministrul spune că nu există, avem o legislație europeană care nu este pusă în practică. Din păcate, România este roșie, vizibilă pe hărțile NASA, asemenea Ucrainei. Cetățenii sunt singurii care, alături de noi, pot opri aceste mafii care ne otrăvesc aerul și ne reduc viața”, precizează Octavian Berceanu, fost comisar-șef al Gărzii de Mediu.

Ministrul Tanczos Barna, în afară de securismele arătate astăzi, când s-a lansat în acuzații la adresa celui care a vorbit de afacerile cu lemn, are de răspuns la foarte multe întrebări. De ce a eliminat-o pe Atena Groza de la Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării, specialist de mediu, care nu avea nicio legătură cu niciun partid? De ce ține Romsilva blocată politic prin detașări și nu organizează concurs pentru funcția de director general și pentru un consiliu de administrație stabil, cu un plan de management pe termen mediu și lung? De ce Ministerul Mediului nu a implementat nici până acum pachetul de măsuri împotriva tăierilor ilegale, cuprinzând camere de luat vederi în zonele de risc, scannere și alte mijloace de supraveghere? De ce acceptă Ministerul Mediului să se întâlnească în ședințe tehnice unde se fac modificări de acte normative cu reprezentanții unor companii investigate de DIICOT pentru comercializare de lemn ilegal tăiat? De ce stă la masă cu penalii ministrul Mediului?”, precizează deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Îl invit pe ministrul Tanczos Barna, un admirator al lui Viktor Orban, să accepte modificările de legislație care să permită apărarea pădurilor țării. Una dintre ele: modificarea legislației privind infracțiunile de mediu. Aceasta s-a blocat la Ministerul Mediului, nu la Ministerul Justiției, în timpul mandatului meu am avut întâlniri fructoase, după care nu s-a mai făcut nimic luni la rând. Domnul Tanczos Barna să nu mai dea vina pe alții pentru ce nu s-a făcut în ultimii 30 de ani și să facă ceva pentru pădurile și apele României”, declară Stelian Ion, deputatul USR și fost ministru al Justiției.

USR va continua să militeze pentru apărarea mediului, așa cum a făcut-o încă de la înființare. La fel cum va continua să ceară tragerea la răspundere a celor care sacrifică sănătatea românilor pentru bunăstarea clientelei de partid.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult