Propunerile eurodeputatului USR Vlad Gheorghe pentru combaterea eficientă a poluării în zonele urbane

Românii sunt mai afectați de poluare decât alți cetățeni europeni. Un studiu recent arată că un român pierde circa 8 luni din viață din cauza poluării, față de 5 până la 7 luni în medie în celelalte state membre ale Uniunii. Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a propus o serie de măsuri la nivel european pentru combaterea eficientă a fenomenului în zonele urbane.

În contextul pandemiei, aproape trei sferturi din cetățenii europeni, adică locuitorii zonelor urbane sunt mai predispuși la efecte adverse asupra sănătății în urma creșterea poluării. În mod firesc, restricțiile și măsurile de prevenție COVID-19 au crescut considerabil gradul de utilizare al propriului autovehicul în detrimentul transportului în comun.

Transportul rutier este o cauză majoră a poluării atmosferice și emisiilor de gaze cu efect de seră în zonele urbane, iar aerul poluat este una dintre principalele amenințări la adresa sănătății publice. La nivelul UE, cca 400.000 de decese survin anual în urma afecțiunilor generate de poluare, iar cei mai expuși sunt copiii, femeile însărcinate, persoanele în vârstă și persoanele cu probleme de sănătate preexistente - categorii vulnerabile și în fața infectării cu noul coronavirus.

Raportor din partea grupului parlamentar Renew Europe pentru opinia Comisiei de Transporturi și Turism asupra Raportului privind provocările urbane în era post-COVID-19, europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a subliniat importanța Planurilor de mobilitate urbană durabilă pentru creșterea gradului de reziliență a orașelor europene în fața unor situații de criză. „Costurile generate de traficul urban blocat se ridică la 270 de miliarde de euro pe an. Am solicitat Comisiei să sfătuiască și să finanțeze administrațiile locale pentru adaptarea infrastructurii și îmbunătățirea transportului public și privat”, a declarat eurodeputatul USR.

Printre măsurile punctuale din document se numără introducerea biletelor digitale, a biletelor integrate, digitalizarea operațiunilor din cadrul transportului în comun, cum ar fi accesul în stații și vehicule fără atingere și partajarea fluxurilor de transport în timp real.

Europarlamentarul USR amintește că pentru perioada 2014-2020, UE a oferit aproximativ 16,5 miliarde euro pentru mobilitatea urbană, în principal pentru transportul „curat” (metrou și tramvai), dar și pentru pistele de biciclete și sistemele de transport inteligente, cerând ca proiectele finanțate să se bazeze întotdeauna pe strategii multianuale de mobilitate urbană, iar municipalitățile să fie obligate să colecteze și să raporteze date complete privind mobilitatea.

Aceasta este și propunerea Curții de Conturi Europene, care în 2020, în urma unui audit, a constatat că orașele din UE nu-și schimbă în mod fundamental abordările și nu este nicio tendință clară către transport durabil la nivelul zonelor urbane”, punctează Vlad Gheorghe.

Europarlamentarul român a solicitat și includerea prevederilor legate de turismul din orașe în viitorul Pachet privind Mobilitatea Urbană al Uniunii Europene, menționând pierderile uriașe suferite de acest sector în urma pandemiei.

Opinia a fost aplaudată și votată în ședința Comisiei pentru Transport și Turism cu 42 de voturi pentru și 1 abținere, urmând ca propunerile lui Vlad Gheorghe să se regăsească în Raportul final emis de Comisia pentru dezvoltare regională a Parlamentului European.

Alte stiri

Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult
Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor vi...
Vezi mai mult