Proiecte USR PLUS pentru sancționarea votului dublu în Parlament

Ca urmare a votului cu mai multe cartele identificat de senatorii și deputații USR PLUS în timpul dezbaterilor pe tema bugetului de stat pe 2021, parlamentarii Alianței au depus proiecte de modificare a Regulamentelor celor două Camere, respectiv a Statutului deputaților și senatorilor, astfel încât furtul la vot să fie sancționat.

Nu e normal ca, în România, un student care copiază să fie exmatriculat, dar un parlamentar care votează fals în numele colegului absent să nu suporte drept consecinte decât ‘avertisment scris’ , așa cum prevede acum Statutul comun al deputaților și senatorilor și Regulamentele Camerelor. Noi, grupul USR PLUS, susținem că parlamentarii ar trebui să fie ținuți la un standard mai înalt de respect față de lege, pentru că aici e izvorul ei, și să aibă un cod de conduită demn de mandatul primit, așa că propunem să fie prevăzute consecințe directe, de micșorare a indemnizației până la nivelul salariului minim”, declară deputata USR PLUS Oana Țoiu.

Pentru cei care s-au obișnuit să trateze banii publici ca pe pușculița personală ori de partid, să furi la vot în Parlament a devenit de mult timp un fapt banal. S-a văzut acest lucru și din reacțiile lor, atunci când parlamentarii USR PLUS i-au prins asupra faptului la Legea bugetului pe 2021.

Față de ei, Alianța USR PLUS nu consideră că furtul la vot în Parlament trebuie să scape nepedepsit. De aceea parlamentarii USR PLUS au depus un proiect de modificare a Statutului senatorilor și deputaților în sensul sancționării disciplinare a celor care nu înțeleg că o funcție de demnitate publică de un asemenea nivel implică integritate și respect față de alegătorii care i-au trimis în Parlament.

Concret, parlamentarii care vor vota la dublu, folosind cartela unui alt senator ori deputat, vor fi sancționați cu reținerea pe o lună a sumei reprezentând diferența între indemnizația brută și valoarea salariului minim brut pe țară. Adică, vor pierde peste 80% din indemnizație! De asemenea, votul viciat prin exprimarea unui vot dublu se va anula.

Totodată, proiectele de modificare a Regulamentelor Camerelor prevăd explicit, pe lângă sancțiunea cu reducerea indemnizației, că este interzisă utilizarea cardului de vot de către o altă persoană.

Pentru noi, o Românie fără hoție nu este un slogan. Iar demersurile pentru atingerea acestui obiectiv nu pot ocoli Parlamentul!

Alte stiri

Proiect USR PLUS pentru facilitarea recuperării permisului de conducere

Deputatul USR PLUS Alin Apostol vine în ajutorul șoferilor al căror permis de conducer...

Vezi mai mult
USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, astăzi, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel ...

Vezi mai mult
Proiect USR PLUS în sprijinul angajaților și angajatorilor: O zi liberă pentru vaccinare

USR PLUS susține vaccinarea cetățenilor ca principală măsură d...

Vezi mai mult
Decizia Birourilor Naționale ale USR și PLUS: Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru

Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de astăzi următoa...

Vezi mai mult
Deputații USR PLUS, vot pentru protejarea cetățenilor României de infractori

Deputații USR PLUS din Comisia juridică și Comisia pentru apărare, ordine publică și s...

Vezi mai mult
Irineu Darău: „Transparența și integritatea trebuie însușite de întreg sistemul de învățământ!”

Senatorul USR PLUS Irineu Darău, secretar al Comisiei de învățământ, tineret și sport ...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!