Proiect USR PLUS pentru ca Jandarmeria Română să aibă atribuții să lupte cu mafia lemnului

Șoferii camioanelor care transportă lemn vor fi obligaţi să respecte şi semnalele de oprire ale ofițerilor și subofițerilor Jandarmeriei Române, iar reprezentanții structurii vor putea verifica documentele de proveniență și de transport ale încărcăturii, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în mașină, atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală. Noile prevederi fac obiectul unei propuneri legislative depuse astăzi de deputații USR PLUS Bogdan Rodeanu și Adrian Giurgiu în scopul intensificării eforturilor de combatere a tăierilor ilegale de păduri și a mafiei lemnului.

Necesitatea unui astfel de proiect este uriașă. Știm că se taie, în mod ilegal, păduri întregi. Încercăm să monitorizăm și să stopăm fenomenul. Dar, din cauza resurselor umane limitate, acest lucru este, deocamdată, imposibil. Prin implicarea Jandarmeriei Române, alături de echipajele Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere, în monitorizarea și verificarea transportului de masă lemnoasă, tăierile ilegale ar fi descurajate. Am recăpăta controlul asupra pădurilor și - de ce nu? - asupra viitorului. Dând și Jandarmeriei Române posibilitatea de a controla transporturile de lemn, dar și de a sancționa contravenienții, creștem efectivele celor care apără pădurea. Resursele le avem, mai e nevoie doar de a le da cadrul legal pentru a ne ajuta”, declară deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu.

Din pădurile României dispare un volum de lemn de două ori mai mare decât cel valorificat oficial. Știm cu toții, cetățeni și reprezentanți ai statului, că infracționalitatea din jurul materialului lemnos a atins cote alarmante, dar cadrul legal insuficient împiedică autoritățile să pună în practică un sistem integrat de control cu participarea mai multor instituții cu activitate relevantă în domeniul siguranței publice. De exemplu, printre metodele folosite pentru scoaterea din pădure a lemnului tăiat ilegal se numără utilizarea de către transportatori a aceluiași aviz pe distanțe scurte, în mod repetat. Și nu există suficiente echipaje ale Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere care să verifice cât mai multe mașini ce transportă lemn pe drumurile publice”, explică și deputatul USR PLUS Adrian Giurgiu.

Proiectul de lege depus de parlamentarii USR PLUS completează Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române și OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Pe de o parte, în Legea Jandarmeriei sunt introduse prevederi astfel încât Jandarmeria să aibă atribuția de a opri în trafic și a controla în condițiile legii, conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere care transportă material lemnos.

Pe de altă parte, prin modificările aduse OUG privind circulația pe drumurile publice se prevede obligația participanților la trafic care transportă material lemnos să oprească la semnalele ofițerilor și subofițerilor Jandarmeriei Române și să prezinte acestora documentele de proveniență și de transport ale încărcăturii. Neîndeplinirii acestei obligații va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a imobilizării vehiculului.

Pe cale de excepție, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va putea face și în absența polițiștilor rutieri.

 

Proiectul de lege, AICI.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult