Proiect USR pentru profesionalizarea conducerii regiilor autonome și companiilor naționale

Deputata USR Cristina Rizea a depus o inițiativă legislativă care limitează interimatele la conducerea instituțiilor și companiilor publice, în condițiile în care realitatea ultimilor ani a dovedit că acestea sunt folosite pentru a ține în funcții anumite persoane cu ocolirea procedurilor de concurs.

De 30 de ani, România suferă de sindromul «La instituția X îl punem pe Cutărescu că e de-al nostru». Fără ca acel Cutărescu să dovedească, în urma unui concurs, că e cel mai bun pentru postul respectiv. Pur și simplu pentru că legea, în forma actuală permite acordarea și reînnoirea fără limită a mandatelor provizorii ale directorilor și ale administratorilor instituțiilor publice. Aceste mandate provizorii se acordă de către președinți de CJ-uri, primari, miniștri. Deci, de către oameni de partid. Nu puține sunt situațiile în care cei numiți răspund mai degrabă la comenzile de partid decât la nevoile de performanță ale instituției publice pe care o conduc. Ce am propus eu, acum, este ca numirile să fie limitate, o persoană să nu poată avea mai mult de un mandat provizoriu. Dacă tot este cel mai bun, sigur o poate dovedi câștigând concursul pentru acel post. În plus, se impune și obligativitatea ca anunțurile pentru funcțiile de conducere în instituțiile publice să fie făcute cunoscute unui public cât mai larg. Avem foarte mulți oameni capabili în România, care stau deoparte pentru că nu au posibilitatea de a accede la aceste posturi vacante, din motive care nu țin de ei, printre care și acela că anunțurile sunt făcute în publicații cu audiență restrânsă”, declară deputata USR Cristina Rizea.

Pe legislația actuală, la regiile autonome, companiile și societățile naționale la care se vacantează unul sau mai multe posturi de administrator, autoritatea publică tutelară, respectiv Consiliul de Administrație, după caz, poate proceda la desemnarea unor administratori provizorii, pe durata de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni. Similar, în cazul în care au fost delegate atribuţii de conducere a întreprinderii publice către directori, iar respectivul post de director rămâne vacant, Consiliul de Administraţie poate desemna un director provizoriu, pe durata de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maximum 6 luni.

În practică, sunt numeroase situațiile în care aceeași persoană este numită pentru mai multe mandate provizorii de câte 6 luni, fără a se mai organiza proceduri de selecție pentru directori cu puteri depline și mandat de 4 ani. În plus, situațiile de provizorat conduc la blocaje și la imposibilitatea desfășurării activității întreprinderii.

Proiectul de lege depus vine să reglementeze aceste situații prin limitarea la un singur mandat provizoriu.

În ceea ce privește procedura de recrutare a membrilor consiilor de administrație, a directorilor și a administratorilor, Ordonanța de Urgență nr. 109/2011 prevede că anunţul privind selecţia se publică în cel puţin două ziare economice şi/sau financiare de largă răspândire şi pe pagina de internet a întreprinderii publice.

Proiectul de lege depus încurajează infuzia de noi specialiști, cu experiență dobândită în alte domenii sau în sectorul privat, obligând autoritatea tutelară să deschidă cât mai mult aria de căutare a candidaților, astfel încât să fie atrase cele mai competente persoane care pot contribui la realizarea obiectivelor propuse.

Concret, inițiativa legislativă introduce obligația publicării anuțului de selecție și în mediul online, pe cel puțin două platforme sau site-uri specializate de recrutare și pe prima pagină a site-ului regiei autonome, companiei sau societății naționale, într-un loc vizibil la încărcarea paginii.

 

Proiectul de lege, AICI.

Expunerea de motive, AICI.

Alte stiri

Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult
Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor vi...
Vezi mai mult