Proiect USR pentru a facilita integrarea elevilor școlarizați anterior în străinătate

Deputatele USR Simina Tulbure și Oana Țoiu au depus, astăzi, un proiect legislativ de completare și modificare a Legii educației naționale în sprijinul elevilor din Diaspora și familiilor acestora, dar și al profesorilor care predau unor elevi școlarizați anterior în alt stat.

Problemele cu care se confruntă românii din Diaspora care își propun să revină acasă sunt numeroase. O problemă concretă, identificată în urma discuțiilor ample cu românii din afara granițelor țării care au ales sau iau în considerare opțiunea întoarcerii acasă, este legată de dimensiunea educațională. Elevii anterior școlarizați în străinătate trebuie să fie reintegrați în sistemul de învățământ românesc, fie că nu au mai fost școlarizați în România, dar dețin cunoștințe minime de limba română, fie că au fost școlarizați exclusiv în străinătate și nu dețin cunoștințe de limbă, cultură și civilizație românească sau au mai fost școlarizați în România, însă au petrecut o perioadă mai mare de 2 ani în străinătate și s-a produs o ruptură în procesul educațional. Impedimentele, în schimb, nu întârzie să apară, iar ele se materializează cu precădere la nivel curricular și socio-emoțional.

Doar în județul Dâmbovița, potrivit datelor statistice puse la dispoziție de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în perioada 2015-2020, au fost depuse 1.073 de dosare pentru echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate. Statisticile Inspectoratelor Școlare Județene arată că numărul elevilor anterior școlarizați în străinătate care s-au integrat în sistemul de învățământ din România se ridică la 10.081 în 2019, la 9.589 în 2020, respectiv 11.286 în 2021.

Pornind de la premisele date, deputatele USR Simina Tulbure și Oana Țoiu au depus astăzi un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii educației naționale, în sprijinul elevilor de nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi postliceal aflați în situația enunțată mai sus. Proiectul de lege prevede:

- Înființarea grupelor de acomodare, în cadrul cărora elevii să beneficieze de cursuri de limbă, cultură și civilizație română, în paralel cu orele de curs obligatorii;

- Pregătirea cadrelor didactice, a psihopedagogilor și a comunităților școlare pentru a răspunde nevoilor specifice ale acestora;

- Obligativitatea elaborării, din partea unităților de învățământ cu un număr mai mare de 5 elevi anterior școlarizați în străinătate, a unui plan pentru sprijinirea integrării acestora pe plan socio-educațional și psiho-emoțional, prin crearea unui pachet de acțiuni de asistență, consiliere psihopedagogică dedicată elevilor, ateliere, tabere și alte activități extracurriculare.

- Înscrierea în grupele de acomodare se poate face pe tot parcursul anului școlar, facilitând astfel integrarea copiilor pe toată durata anului  și o mai bună pregătire a acestora.

Această inițiativă legislativă are, astfel, menirea de a facilita tranziția educațională a elevilor anterior școlarizați în străinătate și de a asigura crearea unui context socio-administrativ coerent pentru a derula un asemenea demers. Pornind de la cercetările efectuate în prealabil și de la situația actuală în materie de integrare educațională, necesitatea unui astfel de proiect de lege este evidentă și de maximă actualitate.

Din relatările de la firul ierbii, am aflat că există o reală problemă cu elevii care au studiat în străinătate și care, altfel premianți, riscă să ajungă în pragul repetenției pentru că sistemul nu-i ajută să se integreze mai rapid și eficient. Proiectul depus astăzi face parte dintr-un pachet gândit de USR pentru a-i stimula pe românii care se gândesc să se întoarcă acasă să o facă fără să se teamă că fiii și fiicele lor vor întâmpina tot felul de problemele de integrare. Suntem deschiși să cooperăm cu toate partidele și societatea civilă pentru a ne asigura că acest proiect va trece”, declară Simina Tulbure, deputat USR pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și coinițiatoare a proiectului.

Suntem într-un moment unic în parcursul României, cu un acces fără precedent la resurse financiare și un context post-pandemie și geopolitic care ne permit în anii următori să creștem competitivitatea României pe piețele globale. Dar, pentru asta, avem nevoie să ne păstrăm resursa umană și să ni se întoarcă acasă și din «creierele» și forța de muncă care au plecat în Diaspora. Ca să putem susține creșterea economică trebuie să rezolvăm criza resurselor umane, avem un deficit estimat pe ritmul actual de creștere de peste 200.000 de locuri de muncă care vor fi greu ocupabile. Pentru multe familii decizia de a se întoarce depinde de posibilitatea de integrare a copiilor, în special în școală și în colectivitate. Doar 10.000 -11.000 de copii români care au început educația în altă țară se integrează în sistemul românesc, anual, este clar că asta este o piedică și de aceea propunem, ca parte din soluție, grupele de acomodare pe tot parcursul anului. Dacă îmi găsesc un loc de muncă în România în martie nu pot aștepta pentru integrarea copiilor până în septembrie, la începutul anului școlar”, declară Oana Țoiu, deputat USR și fost președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, coinițiatoare a proiectului.

 

Proiectul de lege și expunerea de motive.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult