Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară

În sesiunea parlamentară februarie-iunie 2022, senatorii și deputații USR vor iniția proiecte legislative care vizează patru domenii cheie: justiție, sănătate, educație și mediu.

Toate inițiativele legislative și amendamentele pe care le vom depune vor avea în vedere și punerea în aplicare a reformelor prevăzute de Planul Național de Redresare și Reziliență, care rămâne pentru noi o prioritate, așa cum va trebui să fie o prioritate și pentru majoritatea parlamentară. Confirm și faptul că USR va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. Am solicitat în mai multe rânduri adoptarea de măsuri care să reducă facturile foarte mari la energie, am venit și cu propuneri în acest sens, am tras și noi concluzia, alături de români, că modul în care a fost gestionat acest subiect a fost unul catastrofal, cu impact asupra buzunarelor cetățenilor”, declară Dacian Cioloș, președintele USR.

Ca principal partid de Opoziție, ne vom asigura și că nu vom avea, din nou, derapaje în materie de legiferare. Avem misiunea să stopăm toate lucrurile dăunătoare impuse de coaliția toxică PSD-PNL. Începând cu renumitul PLF și toate acele amenzi aberante. Continuând și cu modificările vehiculate cu privire la domiciliul românilor, care pot afecta milioane de cetățeni, în special pe cei din Diaspora. Suntem singurul partid puternic de Opoziție democratică și o vom arăta în Parlament în sesiunea care începe”, precizează și Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.

USR are ca prioritate eliminarea și/sau taxarea, după caz, a fiecărei categorii de pensii speciale, precum și interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul. În ultimii 6 ani pensiile speciale au crescut cu 73%, iar în 2021 au crescut cu încă 8% față de 2020, ceea ce este inadmisibil în opinia USR.

O prioritate importantă pentru USR este modificarea legilor Justiției spre punerea lor în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. Modificările la legile Justiției sunt deja pregătite de fostul ministru Stelian Ion, iar USR va insista pentru adoptarea lor atât pentru a atinge obiectivul din PNRR, cât și pentru că sistemul de Justiție are nevoie de ele.

De asemenea, în viitoarea sesiune parlamentară USR va propune un nou Cod electoral, cu o viziune modernizatoare și europeană a proceselor electorale, cu facilitarea exercitării drepturilor electorale în țară și în Diaspora și cu adoptarea bunelor practici recomandate de Comisia de la Veneția și OSCE.

În domeniul Educație, două dintre prioritățile USR se referă la programele „Masa caldă” și „Școală după școală”. Primul program, aflat în stadiu de pilot de mai mulți ani, trebuie extins la nivel național. Al doilea program vizează creșterea calității învățământului și scăderea ratei abandonului școlar prin reorganizarea programului elevilor, astfel încât acesta să fie de la 8.00 la 17.00 și să includă, pe lângă orele de studiu, masa caldă la prânz și activități opționale.

Antiplagiatul, etica și integritatea reprezintă de asemenea arii de maxim interes pentru USR în următoarea sesiune parlamentară. Întrucât considerăm că plagiatorii nu trebuie protejați de clasa politică și nici nu trebuie recompensați cu funcții importante și privilegii, USR va depune încă trei proiecte legislative parte a „pachetului antiplagiat”, pachet inaugurat la finalul anului 2021 cu proiectul prin care plagiatorii dovediți nu vor mai putea renunța voluntar la titlul obținut prin plagiat.

Și în domeniul Sănătate vor fi avansate mai multe propuneri de modificări legislative, inclusiv în ceea ce privește malpraxisul și îmbunătățirea sănătății mintale. De asemenea, USR va lupta pentru adoptarea proiectului inițiat de deputatul Tudor Pop prin care autoritățile locale să finanțeze și sportul pentru copii și juniori pe lângă activitățile sportive pentru seniori. USR își mai propune în noua sesiune și adoptarea unui pachet „Sprijin pentru fete”, prin care vor fi sprijinite fetele și mamele minore.

Nu în ultimul rând, mediul rămâne una dintre preocupările de bază ale USR, sens în care vor fi făcute demersuri pentru aprobarea proiectului de lege care instituie un registru național de mediu și un cazier de mediu, proiect depus în luna ianuarie de parlamentarii USR Oana Cambera și Dragoș Popescu. Totodată, USR va propune un „Program al pădurii”, prin care să fie stopat modul haotic și fraudulos prin care se realizează exploatarea lemnului și transportul acestuia.

În prima zi a sesiunii, USR va depune moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, unul dintre principalii responsabili pentru actuala criză din energie.

Totodată, USR va face demersurile necesare pentru adoptarea pachetului de legi menit să aducă transparență în numirea conducerii ANRE și performanță. Pe de o parte, este vorba de proiectul potrivit căruia numirile la ANRE să nu se mai poată face fără audierea candidaților în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Pe de altă parte, USR va insista pentru un control parlamentar real asupra ANRE, în locul celui formal din prezent (conducerea Autorității să fie demisă la respingerea raportului de activitate). Ambele proiecte, inițiate de deputata USR Cristina Prună, se află în dezbaterea Senatului.

Ne ținem de cuvânt și continuăm să luptăm, din Opoziție, pentru o Românie fără hoție, o Românie dreaptă, modernă și dezvoltată!

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult