Primarii USR susțin organizarea de evenimente culturale, pentru a crește calitatea vieții în comunitățile pe care le administrează

Primarii USR investesc în organizarea de evenimente culturale în localitățile pe care le administrează și contribuie astfel la construirea unor comunități dinamice și la creșterea calității vieții locuitorilor.

La Timișoara, oraș administrat de primarul USR Dominic Fritz, au fost organizate anul trecut 115 proiecte culturale, sportive și de tineret, finanțate din bugetul local, prin Centrul de Proiecte Timișoara, în pregătirea anului Capitalei Culturale Europene. 82 de organizații din comunitate au aplicat la apelurile lansate de primărie, cele mai bune proiecte fiind selectate de către comisii de experți independenți. În 2022, bugetul alocat acestor proiecte va crește.

Expoziția „Oasis. Green Identity” a deschis spre oameni și spre artă spații inedite din Timișoara, pe parcursul a 5 weekenduri, peste 600 de timișoreni ajungând aproape de natură, într-un spațiu fascinant și plin de potențial, Stațiunea Tinerilor Naturaliști. Dansatorii de la Ansamblul Timişul și tinerii de la Edelweiss Deta au îmbinat dansurile tradiționale cu elemente de dans contemporan în proiectul Remix ID. În cadrul spectacolului „Orașul paralel”, teatrul a fost adus mai aproape de un public nou, iar străzile din Iosefin au devenit o scenă inedită, pe care poveștile cartierului au prins viață. La SZalt Camp, zeci de tineri timișoreni au învățat de la profesori universitari și jurnaliști cu experiență cum să facă reportaje și interviuri.

Primăria Sectorului 2, condusă de primarul USR Radu Mihaiu, a finanțat integral mai multe proiecte culturale desfășurate în colaborare cu societatea civilă. Printre acestea s-au numărat: KINOdisee, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est, Art Robots, Cultură în natură, Seen, Obiceiuri și tradiții reinterpretate în urban și Povești urbane în Pipera. Radu Mihaiu a deschis de asemenea primăria studenților de la Arte, care și-au susținut lucrarea de licență în spațiul expozițional din cadrul Primăriei Sector 2. În cadrul festivalul Lights On, desfășurat în luna decembrie, 9 instalații luminoase au spus povești inedite pentru bucureștenii de toate vârstele, în 5 parcuri din sectorul 2.

În sectorul 1, primarul USR Clotilde Armand a promovat tinerii artiști de la UNARTE prin expoziții organizate în clădirea primăriei. Bucureștenii iubitori de arhitectură au putut admira, la sediul primăriei, cele mai mai bune lucrări de arhitectură și de amenajări de interior realizate în Capitală, în cadrul expoziției prilejuite de Anuala de Arhitectură București. Clotilde Armand a inițiat de asemenea proiectul CULTURALHUB, alături de instituții culturale, ONG-uri și asociații din domeniu, prin care va fi înființată cea mai mare rețea culturală din România.

În Brașov, oraș administrat de primarul Allen Coliban, au avut loc anul trecut peste 60 de evenimente culturale, concerte și târguri. În acest an, între 6-13 martie, va avea loc prima ediție a Festivalul de muzică electronică Massif Winter, în Poiana Brașov. Evenimentul va pune Brașovul pe harta marilor festivaluri și va avea în vedere promovarea specificului local, a activităților pentru iubitorii sporturilor de iarnă și a evenimentelor pe pârtie.

La Bacău, oraș administrat de primarul USR Lucian Viziteu, a fost organizat Festivalul Național de Teatru pentru adolescenți „I.D. Fest”, la care au participat peste 200 de tineri adolescenți pasionați de teatru, din mai multe orașe din România. Prima ediție a Young Island Festival s-a desfășurat în luna august pe Insula de agrement din Bacău. Festivalul a abordat mai multe genuri muzicale (electro-house, trance, trap, commercial, tech-minimal), acoperind astfel un segment extins al iubitorilor de muzică.

La inițiativa Primăriei Bacău, zona din jurul fântânii celor „Trei cariatide” din parcul „Cancicov” a devenit spațiu de expunere în aer liber pentru artiștii plastici afiliați și neafiliați. Aceștia și-au prezentat creațiile personale, precum și tehnicile de lucru în acest spațiu, care a devenit de asemenea sală de cinema în aer liber. Peste 60 de artiști din România și-au expus operele în cadrul expoziției „Să ne oprim o clipă pentru artă”, amenajată în fosta sală „Café du theatre” aparținând Teatrului Municipal „Bacovia”.

La Câmpulung Muscel, oraș administrat de primarul USR Elena Lasconi, anul 2021 a fost dedicat sărbătoririi a 500 de ani de la primul document scris păstrat în limba română, „Scrisoarea lui Neacșu” de la Câmpulung către Hans Benkner, judele Brașovului. Proiectul a fost rezultatul unei colaborări între Primăria Câmpulung, școlile și liceele din oraș, Muzeul Municipal, Biblioteca Municipală și Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”. A fost recreată prima tipografie din Țările Române și Transilvania și au fost organizate ateliere de caligrafie. Tinerii din școlile din Câmpulung au schimbat scrisori cu elevii din școlile și liceele din Brașov, scrisorile fiind adunate în volumul „Gânduri bune din capitala scrisului românesc”.

 

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult