Primarii USR susțin instituțiile de învățământ și investesc în educația de calitate

Investițiile în educație sunt o prioritate a primarilor USR, aceștia luptând pentru modernizarea infrastructurii de învățământ și asigurarea celor mai bune condiții de studiu pentru elevi, în vederea realizării unei educații de calitate.

În sectorul 2 al Capitalei, administrat de primarul USR Radu Mihaiu, se va construi un nou complex sportiv școlar modern, la Școala Gimnazială nr. 51. Noul complex va fi construit pe strada Herța nr. 1 și va avea în componența sa un patinoar, un teren de handbal, gradene încăpătoare pentru spectatori, vestiare și cabinet medical. Realizarea acestui proiect este posibilă printr-o finanțare obținută din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI).

La Timișoara, primarul USR Dominic Fritz anunță începerea lucrărilor de modernizare a Școlii Generale nr. 30. Proiectul vizează construirea a două noi corpuri de clădire și modernizarea altor trei corpuri existente. Școala va avea astfel 16 săli noi de clasă, iar circa 100 de cadre didactice și personal nedidactic și peste 2.000 de elevi vor avea parte de condiții mai bune de învățământ. Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană, valoarea totală a acestuia fiind de 24,8 milioane de lei.

Primăria Bacău, condusă de primarul USR Lucian Viziteu, investește în modernizarea Liceului Teoretic „Henri Coandă” și a Liceului Tehnologic „Grigore Antipa”. Aproximativ 1,3 milioane de lei sunt alocați pentru reabilitarea spațiului fostei centrale termice a Liceului „Grigore Antipa”, pentru anveloparea fațadei căminului și a sălii de sport, pentru înlocuirea ușilor de acces la Corpurile de Școală A, B și C și pentru modernizarea cantinei. Se vor deschide noi ateliere de alimentație publică și de estetică, toate dotările necesare urmând a fi achiziționate prin susținerea financiară a primăriei. Cantina Liceului „Henri Coandă” a fost de asemenea modernizată, iar echipamentul de la bucătăria școlii a fost înnoit, pentru prima oară în ultimii zeci de ani, asigurând astfel condiții mai bune de servire a mesei pentru cei peste 140 de elevi.

În Milișăuți, județul Suceava, primarul USR Vasile Cărare a atras recent 1,3 milioane de lei pentru unitățile de învățământ, acestea fiind primele fonduri europene atrase vreodată în oraș. Primarul USR mai are un proiect european aprobat, pentru îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii sistemice în domeniul e-educație, în valoare de 1,5 milioane de lei, urmând semnarea contractului de finanțare. Cele două proiecte vin în completarea mai multor investiții efectuate deja de Primăria Milișăuți pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ, de la instalarea unei centrale noi în grădinița din oraș, la modernizarea curților interioare și a terenurilor de sport ale școlilor.

În comuna Smârdan din județul Galați, administrată de primarul USR Silviu Zinica, 365 de elevi primesc gratuit tablete, cu abonament la internet pentru 24 de luni. Tabletele fac parte dintr-un prim lot al proiectului „Dotarea unităților de învățământ din comuna Smârdan cu echipamente electronice”, proiect câștigat de Primăria comunei Smârdan și finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională. Valoarea proiectului este de aproximativ 865 mii lei. Primăria Smârdan, condusă de primarul USR Silviu Zinica, are în desfășurare mai multe proiecte cu fonduri europene pentru dotarea școlilor. În perioada următoare, acestea vor fi dotate cu alte echipamente IT, cum ar fi laptop-uri și table interactive.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult