Pași noi pentru punerea României pe harta producției de baterii. Salrom a încheiat licitația internațională pentru studiul de fezabilitate pentru exploatarea grafitului

Pași noi pentru reindustrializarea României și punerea ei pe harta producției de baterii, una dintre cele mai dinamice industrii din lume la această oră.

Salrom a încheiat licitația internațională privind studiul de fezabilitate pentru exploatarea grafitului din România, o materie primă esențială pentru fabricarea bateriilor.

“Câștigătorul licitației este o firmă cu o bună reputație: consultantul german Roland Berger. O firmă specializată în domeniu, cu expertiză internațională”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei.

 

Ce este Salrom

Salrom este o companie de stat pe care Claudiu Năsui a început să o reformeze anul acesta, care deține monopolul pe exploatarea sării din România.

A numit un nou consiliu de administrație compus numai din oameni care și-au demonstrat competențele în mediul privat, care au început deja procedurile pentru extinderea activității în zona exploatării grafitului.

Detalii aici.

Totodată, această companie va fi listată la Bursa de Valori București. Acest lucru înseamnă transparență, reguli clare și, cel mai important, acces la investitori privați. Procedurile de listare vor dura cel puțin un an, la finalul cărora vom avea o companie modernă care își va putea finanța ușor investițiile.

"România poate deveni un loc foarte important pentru industria bateriilor, iar asta în mod natural, fără subvenții sau scheme de ajutor de stat plătite tot din banii contribuabililor. Multe tehnologii moderne pentru fabricarea bateriilor și a panourilor solare folosesc grafenul, care se obține din grafit, produs pe care de asemenea vrem să-l fabricăm în România.

Din ultimele prospecțiuni, zăcământul din cele două exploatații din zona Baia de Fier, Cătălinu și Ungurelașu, ar ajunge pentru câteva zeci de ani de exploatare, cu aplicarea tuturor normelor de mediu agreate de UE", a declarat Claudiu Năsui. 

 

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult