Oana Țoiu: Guvernul nu a respectat legea și nu a adoptat normele de aplicare a legii care prevede brățări electronice pentru agresori

La aproape 7 luni de la intrarea în vigoare a legii care prevede monitorizarea electronică a infractorilor pentru protecția victimelor violenței domestice, Guvernul nu a reușit să adopte normele de aplicare, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la operaționalizarea sistemului de monitorizare și alertă până la 1 martie 2022, așa cum prevede legea. Deputata USR Oana Țoiu a solicitat atât Guvernului, cât și instituțiilor cu rol în dezvoltarea și administrarea SIME să comunice demersurile efectuate până în prezent.

În primăvară, am votat ca fiecare femeie abuzată, cu ordin de protecție, să poată fi real protejată de abuzator prin brățări electronice care să alerteze poliția la apropierea agresorului. În România au fost crime înfăptuite de cei care deja aveau interdicția de a se apropia de victimă, doar că o încălcau și se afla prea târziu, iar organizațiile non-guvernamentale și victimele s-au luptat mulți ani ca ele să primească protecție reală. Legea a fost promulgată pe 21 mai și de atunci s-a scurs termenul de șase luni în care Guvernul (și, în principal, Ministerul Afacerilor Interne) trebuia să vină cu normele fără de care legea nu poate fi pusă în practică”, declară deputata USR Oana Țoiu.

Legea nr. 146/20021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale prevede ca normele de implementare să fi fost emise până pe 21 noiembrie, iar până pe 1 martie 2022 să fie operaționalizat sistemul de monitorizare și alertă.

Pe 17 noiembrie, deputata Oana Țoiu a adresat o interpelare premierului de atunci, Florin Cîțu. Răspunsul a venit din partea actualului Guvern, sec: interpelarea nu este „în concordanță cu noua structură și componență a Guvernului” (documentul).

Apoi, luând în considerare termenul pentru operaționalizarea SIME, deputata USR Oana Țoiu a solicitat Inspectoratului General al Poliției Române, Administrației Naționale a Penitenciarelor și Serviciului de Telecomunicații Speciale, instituții responsabile cu dezvoltarea și administrarea SIME, să comunice stadiul și demersurile efectuate pentru operaționalizarea acestuia.

Rezultatul:

  • Inspectoratul General al Poliției Române nu a răspuns solicitării.
  • Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că Hotărârea Guvernului nu a fost aprobată/publicată, dar că a exprimat un punct de vedere cu privire la un proiect de Regulament privind organizarea și funcționarea Comitetului tehnic elaborat de IGPR, și a participat la ședințele tehnice pentru a analiza și identifica soluții viabile cu infrastructura necesară operaționalizării sistemului (documentul).
  • Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis că dezvoltarea componentei aflate în responsabilitatea acestuia poate începe abia după stabilirea soluției de monitorizare electronică și a tipului de dispozitiv electronic de supraveghere. În acest sens, specialiști din cadrul instituției au participat la sesiuni de prezentare a echipamentelor și a sistemelor informatice necesare implementării acestui proiect. De asemenea, Serviciul de Telecomunicații Speciale ne asigură că întreprinde toate demersurile necesare, în vederea operaționalizării Sistemului informatic de monitorizare electronică până la data de 1 martie 2022 (documentul).

Nu ajută cu mare lucru să votăm legi, dacă ele nu se aplică și nu cred că responsabilitatea mea se termină cu votul din plen. Așa cum cetățenii au obligația de aplica legea, așa o are și statul, de a face ce e în dreptul lui. Nu este legea mea, noi am asigurat doar puterea necesară de a o debloca după ce fusese parcată în sertare în legislatura trecută, dar e o lege de care îmi pasă și pe care o voi urmări îndeaproape”, declară deputata USR Oana Țoiu.

Legea pentru monitorizarea electronică a infractorilor a fost susținută și votată de USR în contextul în care statisticile arată că, în România, doar una din trei victime ale violenţei domestice merge în instanţă pentru a cere protecţie împotriva agresorului. În primele șapte luni ale anului 2020, peste 5.000 de persoane au cerut ordine de protecţie provizorii, dar 40% dintre acestea au fost încălcate.

Până în 2018, Ministerul Justiției nici nu culegea date despre procesele în care figura infracțiunea încălcării ordinelor de protecție. În urma interpelărilor adresate de parlamentari USR, Ministerul Justiției a actualizat baza de date ECRIS cu procesele din instanțele românești în funcție de infracțiuni. Astfel, am putut afla că din aproape 3.000 de ordine de protecție definitive emise în 2019, o treime au fost încălcate, situația fiind similară în 2018. Cu alte cuvinte, 1.000 de infracțiuni anual care ar trebui să se regăsească pe rolul instanțelor.

Combaterea violenței domestice, inclusiv prin monitorizarea electronică a respectării măsurilor dispuse și prin pedepsirea și descurajarea încălcării ordinelor de protecție, figurează în programul de guvernare al USR și vom continua să luptăm pentru protejarea cetățenilor României de infractori.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult