miroslav_tascu_stavre

Miroslav Tașcu Stavre

Activitatea academică a lectorului universitar Miroslav Tascu-Stavre este îndreptată spre modelarea de conștiințe individuale puternice, care să-și aducă aportul la „concertul european” contemporan. Numeroasele studii elaborate subliniază valorile europene, în ceea ce privește tranziția și democratizarea în regimurile postcomuniste, modalități de decizie în diverse comunități, referitor la politicile culturale și de protecție a mediului. Candidează la europarlamentare pentru că dorește să contribuie la normalizarea raporturilor dintre Uniune și țările membre, prin integrarea identității europene în conștiința autohtonă. Ce își propune ca europarlamentar? Își va canaliza eforturile pentru constituirea unei democrații europene participative, considerând că e datoria noastră să contribuim la schimbările ce se impun și să încurajăm o democrație transparentă și dinamică, o armonizare – și nu o uniformizare – a diferitelor viteze ce ne conduc pe drumul spre idealurile noastre comune.