Ministrul Transporturilor începe evaluarea managerilor: De data aceasta, iarna nu mai trebuie să ne ia pe nepregătite

Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor, începe evaluarea managerilor. Profesionalizare și transparență sunt două dintre principiile care vor sta la baza reformei pe care USR PLUS dorește să o facă în Transporturi, iar ministrul Cătălin Drulă a anunțat deja primele măsuri în acest sens: directorii responsabili din cadrul Comandamentului Central de Iarnă de la nivelul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii vor fi evaluați.

Sunt primele măsuri luate pentru a nu mai auzi, ca în fiecare an, scuza autorităților că „iarna ne-a prins din nou pe nepregătite”.

„Zilele acestea va fi pentru unii manageri o ocazie de evaluare a capacității lor de a gestiona provocările vremii nefavorabile. Nimeni nu poate să vină acum la mine și să îmi spună că are probleme la contractele privind deszăpezirea, că nu are stocuri sau că nu e în stare să își organizeze personalul”, a anunțat duminică seară ministrul Transporturilor.

În al doilea rând, Cătălin Drulă a cerut ca instituțiile din cadrul Comandamentului Central de Iarnă să comunice permanent cu presa „orice aspect ce ține de desfășurarea călătoriilor în siguranță”.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult