Ministrul Alexandru Rafila a uitat câți bani a făcut din consultanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a încasat venituri în valoare de mii de euro din contractele de consultanță încheiate înainte să ajungă în Guvernul PSD-PNL și să critice consultanța din PNRR, pe care a catalogat-o public drept “o problemă serioasă”.

Conform declarației de avere, Alexandru Rafila a oferit, într-un singur an, 2020, consultanță pe Persoană Fizică Autorizată, ceea ce i-a adus în conturi 32.000 de lei, adică peste 6.000 de euro, în urma contractelor încheiate astfel:

• cu CPSS (Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate) în 2019, timp de trei luni, pentru care a primit suma de 10.000 de lei, adică peste 2.000 de euro;
• cu RAA București (Romanian Angel Appeal) în 2019, timp de doi ani, pentru care a primit suma de 9.570 de lei, adică aproape 2.000 de euro;
• cu ROMSTAL, timp de o lună, pentru care a primit suma de 2.430 de lei, adică aproape 500 de euro;
• cu Oameni și Companii, timp de trei luni, pentru care a primit suma de 10.000 de lei, adică peste 2.000 de euro.

Averea lui Alexandru Rafila nu se măsoară, însă, în aceste contracte. La toate acestea se adaugă, conform celor trecute în declarația de avere:

• 5 terenuri în Crevedia, Otopeni, Corbeanca și Râșnov
• 2 apartamente în București și Voluntari și o casă în Râșnov
• un autoturism Volkswagen
• 132.550 de euro în conturile curente din bănci
• depozite bancare de peste 105.500 de euro
• o casetă de valori de 103.500 euro
• acțiuni la companii în valoare de 86.000 de euro

În total, ministrul Rafila are 585.000 de euro în conturi sau acțiuni, plus case, apartamente și terenuri. Despre toate acestea, Alexandru Rafila uită atunci când critică „consultanța” din PNRR, răspândind fake news-uri după fake news-uri pentru a masca lipsa de acțiune.

Miniștrii USR au reușit să obțină fonduri de 1.7 miliarde de euro prin PNRR pentru construirea și modernizarea a 25 de spitale din România. ”Consultanța” criticată de Alexandru Rafila este, de fapt, asistența tehnică prevăzută în PNRR pentru agenția specializată care va trebui să construiască spitalele în următorii cinci ani.

Din păcate, PSD-ul lui Alexandru Rafila a promis opt spitale regionale mari și nu a făcut absolut nimic și există riscul să piardă banii din PNRR dacă nu se ocupă de cele 25 de spitale.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult