Ioana Mihăilă critică atitudinea lui Rafila față de medicii de familie: „Domnule Rafila, medicii de familie trebuie ascultați, nu certați"

Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătății, critică atitudinea lui Alexandru Rafila față de medicii de familie, care reclamă lipsa dialogului din partea actualului ministru.

“Zilele acestea îmi scriu medici de familie cum sunt împinși să se gândească fie la plecarea din țară, fie la pensionare, pentru că sunt certați public de un ministru care încearcă să distrugă încrederea dintre pacienți și medicii de familie.

Nu-mi închipui cum poate un medic să fie dușmanul colegilor lui, să-i certe și să le vorbească arogant colegilor, în loc să le fie partener.

Domnule Rafila, medicii de familie trebuie ascultați, nu certați. Dialogul este calea în tot ce înseamnă sistem de sănătate, nu cearta dintr-un fotoliu efemer de ministru”, a declarat Ioana Mihăilă.

Ioana Mihăilă subliniază faptul că atitudinea ministrului Sănătății față de medicii de familie ar trebui să fie cu totul alta, cu atât mai mult în condițiile în care sunt 10.000 de medici de familie, mulți trecuți de vârsta pensionării, care au în grijă în jur de 16.000.000 de pacienți:

“În perioada asta le sunt pline cabinetele cu enteroviroze, cu pandemia de care au rămas să se ocupe, cu diverse alergii de primăvară, astea pe lângă bolnavii cronici care merg la ei lună de lună”.

În acest context, Ioana Mihăilă evidențiază faptul că în România trebuie schimbată paradigma de la tratare la prevenție, iar acest lucru se face în primul rând cu medicii de familie.

“În lunile cât am fost ministru, în toate vizitele din țară primul lucru pe care l-am luat în calcul a fost întâlnirea cu medicii de familie.

Sunt prima verigă a sistemului de sănătate, din păcate însă fără să li se recunoască cu adevărat valoarea.

Asta am încercat să schimb în cele câteva luni cât am fost la minister. Și nu doar discutând, ci prin măsuri concrete”, spune fostul ministrul al Sănătății.

Ioana Mihăilă reamintește că printre măsurile de finanțare, pe care le-a inclus în componenta dedicată sănătății din PNRR, se numără și cea pentru dotarea cabinetelor:

“Măsura a fost gândită cu scopul de a oferi medicilor de familie posibilitatea să ofere pacienților îngrijire de complexitate medie/crescută și să își practice meseria în condiții bune”.

În final, Ioana Mihăilă le mulțumește medicilor de familie pentru implicarea lor:

„Vă mulțumesc că îngrijiți pacienții cu dăruire, chiar dacă eforturile nu vă sunt recunoscute așa cum ați merita”.

 

(Foto: Inquam Photos)

Alte stiri

Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult
Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor vi...
Vezi mai mult
Senatorul USR Sebastian Cernic avertizează că PSD pune în pericol fondurile europene pentru fermierii români
Senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul comisiei de Agricultură din Senat, trage un semnal de ...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei respinge pe bandă rulantă inițiativele USR care ar fi contribuit la creșterea calității sistemului educațional din România
Coaliția sărăciei a respins inițiativa legislativă a USR care ar fi asigurat creșterea salariilor...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă: USR depune o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Câmpeanu
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a criticat astăzi mai mulți miniștri ai actualului ...
Vezi mai mult
Coaliția plagiatorilor respinge propunerea USR de introducere a sporului de doctorat în salariul de bază
Coaliția plagiatorilor a respins inițiativa legislativă a deputatului USR Cristian Seidler care î...
Vezi mai mult
Parlamentarii USR, trei noi inițiative legislative pentru îmbunătățirea sistemului educațional
Senatorii Silvia Dinică, Ștefan Pălărie, Irineu Darău și deputații Mihai Polițeanu și Andrei Mift...
Vezi mai mult
USR contestă majorările salariale ale demnitarilor la CCR
USR a depus miercuri, 8 iunie, două sesizări la Curtea Constituțională care vizează proiectele de...
Vezi mai mult
Inițiativă USR de transparentizare a Consiliului de Export, adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat, astăzi, o propunere legislativă pentru transparentizarea intereselor ...
Vezi mai mult