Inițiativă USR de transparentizare a Consiliului de Export, adoptată de Senat

Plenul Senatului a adoptat, astăzi, o propunere legislativă pentru transparentizarea intereselor membrilor Consiliului de Export, inițiată de către deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Inițiativa legislativă instituie două obligații: publicarea și actualizarea constantă a listei de membri ai Consiliului de Export în vederea transparentizării activității și a intereselor acestora și depunerea declarațiilor de avere și de interese de către membrii Consiliului.

 

„În perioada în care am fost ministru al Economiei, am descoperit că decidenți din acest Consiliu de Export sunt beneficiari direcți ai programului de stat menționat prin propriile firme, sau, de pildă, alți beneficiari sunt legați în mod direct de membrii acestui așa-numit consiliu. Am oprit acest program după ce am descoperit că, pe banii din taxe ai oamenilor, sunt unii speciali care își fac vacanțe în destinații de lux, sub pretextul că ar fi mari exportatori ai României. După plecarea din minister, am depus un proiect de lege care transparentizează averile și interesele din acest consiliu care hotărăște, de fapt, ce prieteni sau rude își fac vacanța în Dubai sau în Singapore. Este o victorie a transparenței cheltuirii banului public. Așteptăm proiectul la Camera Deputaților, care este decizională”, spune Claudiu Năsui, inițiatorul proiectului.

 

Inițiativa legislativă are la bază un raport al Curții de Conturi care a constatat o serie întreagă de nereguli în activitatea Consiliului de Export, precum și o vădită lipsă de transparență.

 

Consiliul de Export este o instituție cu atribuții în elaborarea strategiei naționale de export și cu un rol decizional în programul pentru promovarea exporturilor (PPE), cu finanțare de la bugetul de stat. Este vorba de faimoasele târguri internaționale la care se duc anumiți exportatori, unii cu cifre de afaceri zero, în vacanțe, pe banii contribuabililor.

 

Inițiativa legislativă a primit raport de admitere cu amendamente admise de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, iar în ședința plenului de astăzi a fost adoptată cu un număr de 93 de voturi pentru. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa urmând să intre în dezbaterea Camerei Deputaților.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult