George Gima

Am studiat și am lucrat în domeniul riscurilor macro-economice și politice și am condus misiuni de consultanță în timpul ultimelor alegeri prezidențiale din SUA, din Argentina și din Franța, dar și în Nigeria, în Maroc și în peste 20 de state din Uniunea Europeană. Am coordonat de asemenea dezvoltarea mișcării noastre civice și politice în diaspora.

Cred în echitate socială și în dezvoltare durabilă, ca fundamente de consolidare a democrației. Și ca răspunsuri continue la provocările vremii: populism, inegalități sociale, digitalizare, schimbări climatice, respectarea drepturilor fiecărei persoane.

Uniunea Europeană se află într-un proces de reașezare. Noi, cei care ne asumăm acum implicarea politică pro-europeană, trebuie să propunem acțiuni precise, pentru ca efectul acestora să nu întârzie, dar și de viziune, pentru a fi durabile. Progresul este real doar atunci când este împărtășit, iar ceea ce facem acum va modela viitoarele generații de europeni.

Vuziunea mea are la baza 3 axe: educația incluzivă continuă, alimentația și impactul acesteia asupra sănătății, demnitatea cetățenilor europeni.

Susțin demersul unei politici de educație supranaționale, bazate pe: un buget național de minim 5% din PIB, uniformizare de curriculum, experiențe de studiu anuale pentru elevi într-o altă țară a Uniunii, un program uniform de alimentație și igienă de viață, educație profesională continuă și incluziune digitală.

Trebuie de asemenea să tindem spre un model de bunăstare durabilă economică și socială, prin: încurajarea ajutoarelor pentru producătorii bio în cadrul fazei a doua a PAC, legiferare strictă în privința calității aerului în zonele metropolitane europene, dreptul la siguranță energetică prin mărirea procentului de surse regenerabile în mixul energetic.

O Europă progresistă nu poate exista fără respectarea demnității fiecărui cetățean, de la reformarea sistemului de migrație până la armonizarea legislațiilor în statele UE în materie de drepturi civice.

26

May 2019

ora 08:00

Au mai rămas doar câteva zile.
Nu rata evenimentul!