Cine
candidează

Ce ne
propunem

Unde
donezi

Cum ne poţi
promova

Lupta cu sărăcia

33

Fleximuncă

Introducerea contractelor de muncă multi-flexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea. Soluții precum munca de la distanță (telemuncă), adaptarea programului de lucru de 8 ore, comprimarea săptămânii de muncă, măsurarea rezultatelor cu indicatori de obiectiv și nu normare pe ore, job-sharing, alegerea zilelor libere, beneficii flexibile.

Criza actuală a dovedit că nevoia de flexibilizare și de adaptare a condițiilor în care sectoare întregi din economie și administrație își desfășoară activitatea este extrem de mare și că, într-o eră a tehnologiei, condica de prezență și programul fix de opt ore de la 9.00 la 17.00 sunt depășite.

Conceptul de flexi-muncă înseamnă posibilitatea ca angajatorii și angajații să decidă în mod individualizat asupra condițiilor în care un angajat își poate desfășura activitatea - care se poate face la distanță, într-un alt interval orar decât cel consacrat programului de lucru de opt ore, cu o normare/abordare diferită pentru măsurarea rezultatelor muncii, cuantificabilă prin obiective realizate și nu neapărat prin ore-muncă, prin împărțirea activității pentru o poziție între doi angajați (job-sharing), flexibilizarea spațiilor de lucru prin rotație etc.

Singura măsură de muncă flexibilă reglementată în prezent în România este telemunca (Legea nr. 81/2018), dar care este destul de puțin utilizată în prezent (România și Bulgaria sunt statele cu cele mai puține persoane angajate care lucrează de acasă).

 

Măsura concretă

Modificarea Codului Muncii prin introducerea contractelor individuale de muncă multi-flexibile, opționale pentru angajatori.

Avantajele existenței unui contract de muncă flexibil sunt multiple la nivel social și economic:

  • loializarea angajaților;
  • costuri reduse (și pentru angajat, și pentru angajator);
  • mai multă autonomie a angajaților asupra managementului timpului, care determină și o productivitate crescută și o mai mare creativitate a muncii;
  • asigurarea unui echilibru între carieră și viața personală;
  • păstrarea în câmpul muncii pentru mai mult timp a angajaților;
  • reducerea șomajului;
  • contribuie în mod efectiv la tranziția spre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon.

În statele unde există asemenea măsuri implementate (de exemplu, Marea Britanie), cifrele indică beneficii nete ale contractelor de muncă flexibile: cel mai des invocat avantaj este acela al unei mai bune gestionări a echilibrului viață privată - viață profesională ; 75% dintre angajați ar opta pentru păstrarea actualului loc de muncă dacă un alt angajator nu ar oferi aceeași flexibilitate; 68% dintre persoanele neocupate și-ar căuta un loc de muncă în condiții de angajamente flexibile; un calcul estimativ arată că angajații alocă un număr suplimentar de 6,5 ore de muncă productivă/săptămână. Se estimează că aceste măsuri generează o creștere a economiei Marii Britanii cu 78,5 miliarde de lire sterline anual.

 

Impact bugetar

Sursa de finanțare: măsura nu necesită alocare de resurse din bugetul public

 

Instituția responsabilă

Ministerul Muncii, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și agențiile județene de ocupare a forței de muncă.

 

Informații relevante

https://www.slideshare.net/gauravhtandon1/flexible-working-arrangements-178530112

O Românie fără hoţie

Vezi mai mult

Un stat reformat

Vezi mai mult

Sănătate cu prioritate

Vezi mai mult

Educație ca la carte

Vezi mai mult

Economia pe care țara o merită

Vezi mai mult

Și natură, și infrastructură

Vezi mai mult

Lupta cu sărăcia

Vezi mai mult

Calitate a vieții

Vezi mai mult