Cine
candidează

Ce ne
propunem

Unde
donezi

Cum ne poţi
promova

O Românie fără hoţie

2

Fără pensii speciale

Eliminarea pensiilor speciale și calcularea tuturor pensiilor după același sistem. Egalitatea românilor în fața pensiei înseamnă la contribuție egală, pensie egală.

În România există două sisteme de pensie. Cu toții contribuim după aceleași reguli, dar nu toți primim după aceleași reguli. Marea majoritate a românilor primesc pensie în funcție de cât au contribuit, pe când o minoritate primește după alte sisteme de calcul.

Aceste pensii se numesc în mod uzual „speciale”, deoarece sunt instituite prin legi speciale, și sunt plătite din bani publici. În legislație, ele poartă denumiri diverse precum „pensii de serviciu” sau „indemnizații pentru limită de vârstă”.

În 2020, România va cheltui peste zece miliarde de lei doar cu pensiile speciale. Deși vechea clasă politică afirmă că își dorește desființarea acestor pensii, ele au tot crescut și s-au adăugat noi categorii de pensionari speciali. Între 2016 și 2019, suma totală cheltuită de statul român pe pensii speciale a crescut cu 57%!

Acest sistem de pensii rezervat celor pe care Statul a vrut să-i privilegieze este injust, inechitabil și nejustificat de scump. De aceea, USR a inițiat primul proiect de lege din România de desființare a pensiilor speciale. La scurt timp, au apărut și proiecte ale altor partide, dar care nu acopereau toate pensiile speciale. După o luptă legislativă grea împotriva acestora, Parlamentul a decis contopirea proiectului USR de desființare a pensiilor speciale cu proiectul altui partid (scris în mod neconstituțional). Ulterior, USR a inițiat un proiect de impozitare cu 90% a pensiilor speciale, acesta fiind momentan blocat în Parlament.

 

Măsura concretă

Eliminarea tuturor pensiilor speciale și recalcularea lor, în cazul categoriilor profesionale (exemplu: militari) care nu au avut contribuții, pe baza unei contribuții implicite la veniturile pe care le-au avut de la Stat.

În cazul în care unele nu se pot elimina, se va aplica impozitarea cu 90% a tuturor pensiilor speciale peste pragul de cinci pensii minime cumulate.

Cel mai bun lucru de făcut ar fi desființarea definitivă a tuturor pensiilor speciale pentru toate categoriile de pensionari speciali. Aceștia ar pierde numai pensia specială, nu și pe cea contributivă. Toți români ar fi egali în fața Statului și ar primi pensia după aceleași reguli. Pentru militarii, pentru care nu s-au calculat și perceput contribuții, pensia ar fi calculată exact la fel precum o pensie contributivă, pe baza soldelor și sporurilor pe care le-au primit de la Statul român.

Vom căuta căile constituționale de implementare.

 

Impact bugetar

Estimare a impactului bugetar: impact pozitiv

Sursa de finanțare: Măsura are impact pozitiv

 

Instituția responsabilă

Ministere, agenții, autorități: Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor Publice

 

Informații relevante

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16972

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=18455

 

O Românie fără hoţie

Vezi mai mult

Un stat reformat

Vezi mai mult

Sănătate cu prioritate

Vezi mai mult

Educație ca la carte

Vezi mai mult

Economia pe care țara o merită

Vezi mai mult

Și natură, și infrastructură

Vezi mai mult

Lupta cu sărăcia

Vezi mai mult

Calitate a vieții

Vezi mai mult