Alianța 20202 USR PLUS condamnă ferm noua încercare a coaliției PSD-ALDE de a arunca în aer atât sistemul de Justiție, cât și relațiile României cu partenerii europeni și internaționali doar pentru ca Liviu Dragnea să scape de condamnarea în primul dosar penal, dosarul „Referendumului”, dar și de o posibilă condamnare în al doilea dosar, cel privind angajările fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
Alianța 20202 USR PLUS condamnă ferm noua încercare a coaliției PSD-ALDE de a arunca în aer atât sistemul de Justiție, cât și relațiile României cu partenerii europeni și internaționali doar pentru ca Liviu Dragnea să scape de condamnarea în primul dosar penal, dosarul „Referendumului”, dar și de o posibilă condamnare în al doilea dosar, cel privind angajările fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
”Cartonașul galben pe care penalii din PSD și ALDE l-au arătat ministrului Tudorel Toader, înaintea moțiunii simple depuse de USR și PNL, și-a dovedit eficacitatea. Cu ignorarea completă a recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Comisiei Europene, ministrul Justiției a introdus în circuit, spre avizare, două proiecte de ordonanțe de urgență prin care să fie aduse noi modificări catastrofale Codurilor penale. Evident, în primul rând în beneficiul condamnatului Liviu Dragnea”, a declarat președintele USR Dan Barna.
„Tudorel Toader trebuie să plece imediat. Nu mai există nicio discuție în ceea ce privește faptele sale. Orice om care se respectă ar face un pas în spate“, a declarat președintele PLUS, Dacian Cioloș.
Alianța 20202 USR PLUS îi cere demisia lui Tudorel Toader și solicită coaliției PSD-ALDE să oprească planul de distrugere a Justiției din România, chiar cu riscul de a scoate țara din Uniunea Europeană, doar pentru ca ei să poată fura în voie. Exact în ziua în care de la Bruxelles a venit încă un mesaj de atenționare că în România este pe cale să fie legalizată, în parte, corupția, Tudorel Toader confirmă cele mai sumbre scenarii.
Concret, odată ce aceste modificări vor fi adoptate prin OUG, cei acuzați de corupție, infracțiuni asimilate corupției și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene vor beneficia de pedepse reduse doar prin achitarea prejudiciului creat. Evident, toate aceste modificări l-ar ajuta pe Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive, în care a fost condamnat, în prima instanță, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Cu mâna lui Tudorel Toader, termenul de prescripție în dosarul lui Dragnea ar putea să devină iulie 2019. Adică, peste doar câteva luni, în loc de câțiva ani.
Varianta aleasă de Tudorel Toader, la presiunea lui Liviu Dragnea, pentru a masacra Codurile penale este cu atât mai periculoasă cu cât în proiectul de OUG nu au fost incluse doar modificări ce au trecut testul constituționalității la CCR, ci și alte modificări. Iar impunerea lor prin OUG va face ca ele să intre în vigoare fără ca Opoziția să poată apela la filtrul Curții Constituționale, deoarece ordonanțele de urgență pot fi atacate doar de Avocatul Poporului. În acest context, Alianța 20202 USR PLUS îi cere lui Victor Ciorbea măcăr de această dată să reacționeze și să apere independența justiției din România.
USR condamnă încercările ministrului Educației de a face economii la bugetul central, aruncând...
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lid...
Deputata USR Pollyanna Hangan atrage atenția asupra unei noi bătăi de joc la adresa Justiției ...
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR Bucur...
Senatorul USR de Suceava Geoge Mîndruță a depus o inițiativă legislativă care condițione...
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice...
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au dep...
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi c...
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins inițiativa legislativă a senatorilor USR Andrei Postică ...
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechităț...
Șefii de stat şi de guverne din Uniunea Europeană, reuniți în cadrul Consiliului Europ...
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului US...
Senatorul USR Cristi Berea a depus o inițiativă legislativă care reglementează condițiile în ...
Senatorul USR de Sibiu, Claudiu Mureșan, a depus o inițiativă legislativă prin care auto...
La inițiativa parlamentarilor USR Dragoș Popescu și Oana Cambera, Comisiile pentru Mediu și Să...
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera,
Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!