elena-calin

Elena Călin

Pentru Primăria Drobeta-Turnu Severin

Elena Călin este născută la 25 martie 1970 în Drobeta-Turnu Severin. În 1996 a absolvit Facultatea de Științe Economice, Secția Economie Generală a Universității din Craiova. A lucrat în domeniul privat în domenii precum marketing, vânzări și relații cu clienții. În anul 2000 s-a mutat în București și s-a specializat în domeniul proceselor de transformare organizațională bazat pe calitatea serviciilor.

Începând cu anul 2011 a fost lector invitat la Academia de Vară a unei Universități renumite din Frankfurt unde a predat Customer Centric Leadership până în 2018.

Orientată către rezultate și foarte riguroasă, Elena Călin a coordonat proiecte de transformare pentru organizații din România și a făcut parte din echipe internaționale de consultanți în Germania, Polonia, Muntenegru, Austria. Este pasionată de calitatea serviciilor și metodologia ei pune în prim-plan experiența clientului.

În anul 2016 Elena Călin a devenit reprezentanta în România pentru o companie de consultanță din Singapore și a continuat să lucreze în domeniul transformării organizaționale cu organizații private din România.

Elena a intrat în politică în 2018, iar în 2019 a fost membră a Biroului Național PLUS. În perioada mandatului său, s-a ocupat de cultura organizațională PLUS și a fondat proiectul Școala PLUS.

Viziunea ei este să transforme orașul Drobeta-Turnu Severin în cel mai prosper și modern oraș de pe Dunăre. Procesul de transformare al orașului Drobeta-Turnu Severin se va baza pe strategia de îmbunătățire a serviciilor publice bazat pe metodologia de transformare pe care o stăpânește foarte bine.


Urmărește-o pe Elena Călin pe Facebook și LinkedIn.