echipele_usr_i_plus_au_semnat_la_sibiu_primul_protocol_de_alian_politic_local

Echipele USR și PLUS au semnat la Sibiu primul protocol de alianță politică locală

Echipele județene USR Sibiu și PLUS Sibiu dau un semnal de unitate prin semnarea primului protocol de alianță politică locală, în baza Protocolului de Asociere al Alianței semnat la nivel național. Alianța USR PLUS Sibiu continuă colaborarea foarte bună la nivel județean în interesul cetățenilor, pentru a prezenta împreună proiectele și ideile de dezvoltare în fiecare localitate/UAT.

„Am făcut încă un pas care ne duce mai aproape de fuziunea dintre USR și PLUS, așteptată și dorită de cetățeni. Filialele județene din Sibiu sunt primele, la nivel național, care au semnat un astfel de protocol ce crează autonomie locală și orice neînțelegeri se mediază și la nivel județean, nu doar național. Împreună cu colegii mei din USR și PLUS Sibiu, ne dorim să deschidem drumul și pentru alte filiale, iar coordonarea comună a politicilor publice și comisiilor comune de lucru va întări alianța la nivel județean și local. Mă bucur că aducem buna colaborare din cele două campanii, europarlamentare și prezidențiale și într-o formă scrisă. Vom începe să prezentăm proiectele comune pentru județul Sibiu și UAT-uri și ne dorim să vorbim cu cât mai mulți oameni. De acum, trebuie să construim împreună”, a declarat Adrian Echert, președintele USR Sibiu.

Prin semnarea acestui protocol de alianță politică locală, s-a format Comisia Județeană de Coordonare a Alianței care, după ce candidații vor fi validați de ambele partide la nivel local, validează candidații comuni ai Alianței USR PLUS.
„Astăzi am făcut un pas important pentru întărirea Alianței USR PLUS la nivelul județului Sibiu. Protocolul de asociere semnat între USR și PLUS Sibiu este un act de unitate ce reprezintă voința majorității membrilor celor două filiale județene. Acest protocol reglementează colaborarea în alianța locală necesară desfășurării alegerilor locale și parlamentare ce vor avea loc în acest an. De astăzi, Alianța USR PLUS va acționa ca un singur partid, având un Comitet Executiv unic. Doresc să transmit că noi, Alianța USR PLUS, am înțeles dorința celor care ne susțin, că împreună suntem una din principalele forțe politice din Județul Sibiu și doar împreună vom câștiga alegerile”, a declarat Raul Apostoiu, președinte PLUS Sibiu.

În acest moment la nivelul județului Sibiu atât USR, cât și PLUS sunt în plin proces intern de desemnare a candidaților pentru alegerile locale, fiind în curs inclusiv negocieri pentru listele comune de candidați ale Alianței USR PLUS.

Alte stiri

Alianța USR PLUS Huși a lansat candidații la Primărie și la Consiliul Local

Corneliu Filip este candidatul Alianței USR PLUS pentru funcția de primar al municipiulu...

Vezi mai mult
Nicușor Dan, candidatul Dreptei la Primăria București: „Primăria Capitalei este în faliment!”

Nicușor Dan, candidatul Dreptei la Primăria Generală a Municipiului București, a dezvă...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat candidații la alegerile locale

Alianța USR PLUS Neamț și-a lansat, luni, 3 august, candidații la funcția de primar al orașulu...

Vezi mai mult
Candidații Alianței USR PLUS Maramureș: „Vom face politică onestă pentru oameni și pentru comunități”

Luni, 3 august, într-un loc simbolic al orașului Baia Mare ─ Piața Revoluției ─ a avut loc lan...

Vezi mai mult
Alianţa USR PLUS Brăila și-a lansat candidaţii la Consiliul Judeţean şi la Primărie

Cătălin Stancu, USR Brăila, şi Mihai Isvoranu, PLUS Brăila, sunt candidaţii Alianţei USR PLUS ...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS, prima formațiune politică națională din România care strânge semnături online

Alianța USR PLUS anunță că de marți, 4 august, începe strângerea de semnături de susținere onl...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS Jilava a lansat candidații la Primărie și la Consiliul Local

Marius Rus este candidatul Alianței USR PLUS pentru funcția de...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS și PNL îl susțin pe Nicușor Dan pentru Primăria Generală și candidați comuni la primăriile de sector

Liderii Alianței USR PLUS și PNL au anunțat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că îl...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS Satu Mare și-a lansat candidații la locale

Alianța USR PLUS Satu Mare și-a lansat, miercuri, candidații la funcția de primar al orașului ...

Vezi mai mult
Apel la consultări pentru a proteja sănătatea românilor în procesul electoral

Alianța USR PLUS consideră că în actualul context epidemiologi...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!