Dragoș Tudorache: Miezul problemei este modul în care Florin Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Dacă avea o problemă de performanță cu Vlad Voiculescu trebuia să se discute acest lucru

Retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu pentru decizia de a-l demite unilateral pe Vlad Voiculescu, fără nicio evaluare, este mandatul cu care USR PLUS va merge la ședința coaliției de guvernare.

Este decizia USR PLUS, luată în cadrul ședinței Birourilor Naționale Reunite, despre care europarlamentarul USR PLUS, Dragoș Tudorache, a vorbit în cadrul unei intervenții la Digi24:

Miezul problemei este modul în care domnul Cîțu a ales, el însuși, să se manifeste în cadrul acestei coaliții. Noi avusesem o discuție luni în cadrul coaliției, inclusiv în ceea ce privește situațiile de la Ministerul Sănătății, luasem o decizie cu privire la pașii următori, inclusiv la chestiunile de comunicare care trebuiau reglate, de la acel moment nu a mai avut loc nicio altfel de discuție la nivelul conducerilor coaliției. Decizia unilaterală, anunțată după ce a fost trimisă la Cotroceni de către premier, nu ne lasă nicio altă soluție decât retragerea încrederii noastre în premier și cu acest mandat mergem în coaliție”.

Întrebat ce i-a spus Dan Barna despre reproșurile pe care Florin Cîțu i le face lui Vlad Voiculescu, Dragoș Tudorache a răspuns:

Ceea ce domnul Cîțu îi reproșează ministrului Voiculescu sunt sincopele de comunicare între dumnealui și premier, ori domnul Voiculescu îl tot vânează cu telefoanele pe domnul Cîțu de foarte multă vreme și nu primește răspuns.

Florin Cîțu i-a cerut ministrului Voiculescu o evaluare asupra primelor 100 de zile la MS, pe care Vlad Voiculescu a adus-o în ședința de guvern, a avut loc o discuție în guvern despre ce s-a făcut și ce urmează să se facă. De la acel moment am avut criza de la Foișor și de la Babeș. Nici una, nici alta nu au fost situații asupra cărora MS să fi avut vreun control – și într-un caz, și în celălalt gestionarea acelor crize și responsabilitatea ținea de conducerea acelor spitale, aflate în subordinarea autorităților locale din București și de către modul în care DSU a gestionat situațiile respective.

Toate aceste lucruri se puteau rezolva cu o comunicare, sunt de acord, între premier și ministru, ceea ce nu s-a întâmplat și aici responsabil pentru o echipă e cel care conduce echipa”.

Referindu-se la ordinul privind noile criterii de carantinare a localităților, Dragoș Tudorache a subliniat faptul că aceastea au fost stabilite în cadrul CNSU, care este condus de premierul Florin Cîțu:

Pe baza lor, Ministerul Sănătății trebuie să le incorporeze într-un ordin. Asta e tot ce s-a întâmplat. Nu s-a schimbat absolut nimic în modul în care se iau deciziile pentru carantinare, ele se iau în continuare exact pe aceeași formulă ca până acum, doar că acele criterii tehnice, aprobate și discutate în CNSU, s-au modificat. Nu era niciun motiv ca, de la acest ordin, să se ajungă aici.

Dacă premierul avea o problemă de performanță cu ministrul Voiculescu trebuia să se discute acest lucru, eram disponibili să avem această discuție, să analizăm obiectiv care sunt parametrii pe care îi așteaptă premierul Cîțu de la un ministru și apoi împreună să luăm o decizie, ceea ce nu s-a întâmplat astăzi”.

Întrebat dacă USR PLUS va înainta în cadrul ședinței coaliției de guvernare o propunere de ministru la Sănătate, Dragoș Tudorache a răspuns:

Noi trebuie să rezolvăm în primul rând problema premierului Citu. Avem toată încrederea în funcționalitatea coaliției, dar nu cu domnul Cîțu”.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult