dominic-fritz

Dominic Fritz

Pentru Primăria Timișoara

Dominic Fritz s-a născut într-un sat din sudul Germaniei, aproape de locul unde izvorăște Dunărea, într-o familie cu 8 copii. Viața cu 7 frați și surori l-a învățat ce înseamnă empatie, negociere, sacrificii pentru binele comun. Adică politică, așa cum avea să descopere mai târziu, în cei 10 ani de carieră în administrația publică din Germania, la cel mai înalt nivel. 

A ales o carieră în politică și administrație după prima ședere în România. Era 2003, avea 19 ani și a venit ca voluntar la o casă de copii din Freidorf. Acel an i-a schimbat viața. A descoperit că nu e suficient să ai legi, dacă sistemul e defect. Și l-a făcut să se îndrăgostească iremediabil de Timișoara.

A studiat politică și administrație în Franța, Germania și Marea Britanie și a ajuns șef de cancelarie al fostului președinte al Germaniei, Horst Köhler. A contribuit la planuri pentru instituții ale unor țări distruse de războaie și la obiectivele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite, a asistat la negocieri de pace și a avut șansa de a colabora direct cu trei secretari generali ai ONU - Kofi Annan, Ban Ki Moon și Antonio Guterres. 

Dar a revenit mereu la Timișoara. S-a regăsit în spiritul ei european și multicultural. 

Aici a construit proiecte sociale, premiate cu Diploma de excelență a orașului. A fondat o asociație care a adus oameni din toate mediile sociale, împreună, prin muzică. Crede în puterea oamenilor. Dar la fel ca și mulți timișoreni, s-a lovit mereu de același sistem politic și administrativ care ne fură încrederea că viitorul va fi mai bun. De aceea a decis să se implice și să candideze pentru Primăria Timișoara. Vrea să înceapă aici o nouă revoluție, de data asta a bunei guvernări, pentru un nou început, pentru Timișoara și pentru România.


Urmărește-l pe Dominic pe www.dominicprimar.ro/ și pe www.facebook.com/dominicprimar/.