Dan Barna în Constanța: „De 30 de ani încoace, doar mimăm schimbarea, schimbăm culorile la geci și păstrăm încrengăturile mafiote”

Copreședintele USR PLUS Dan Barna s-a aflat, luni, la Constanța pentru a-i susține pe candidații USR PLUS din județ, în frunte cu Stelian Ion la Primăria Constanța și Remus Negoi la Consiliul Județean Constanța.

 

Candidații USR PLUS și Dan Barna au mers prin oraș pentru a vorbi cu constănțenii și pentru a afla problemele lor, dar și pentru a le prezenta soluțiile USR PLUS.

În județul Constanța, la fel ca în celelalte județe ale țării, USR PLUS propune românilor oameni competenți, bine pregătiți și integri, oameni care vor arăta că administrația publică locală poate și trebuie să fie altfel, una în beneficiul cetățenilor, nu al politicienilor și al clientelei de partid.

„Există un sentiment al nevoii de schimbare pe care oamenii îl transmit în stradă. Este vorba de toate acele lucruri mărunte, dar care arată cât de important este să depesedizăm România, Constanța în particular. Ideea aceasta că primarul se comportă ca și cum ar fi jupânul, iar cetățenii trebuie să suporte trebuie să înceteze. De aceea sunt în USR PLUS oameni care au decis să nu mai stea deoparte. Cumva ne pretindem europeni, dar, în realitate, sunt foarte multe lucruri care nu s-au întâmplat. Și, pentru ca ele să se întâmple, trebuie altfel de administrație locală. Miza datei de 27 septembrie este ca USR PLUS să intre în primăriile din România și în consiliile locale tocmai pentru a arăta oamenilor că este posibilă schimbarea. De 30 de ani încoace, doar mimăm schimbarea, schimbăm culorile la geci și păstrăm încrengăturile mafiote”, a declarat Dan Barna.

„Mai sunt 20 de zile până la alegeri, depinde doar de constănțeni să schimbe soarta orașului. Constanța va renaște! Depinde doar de noi să ne convingem prietenii, vecinii, cunoscuții să facă un minim efort și vor vedea că se poate. Alături de o echipă minunată de consilieri, vom face lucruri pe care le-am visat cu toții, dar pe care cei care au fost până acum nu au vrut să le facă sau nu au fost în stare să le facă. Vom face din Constanța un oraș european, modern, strălucitor, în care să îți placă să trăiești, un oraș fermecător, verde, viu”, a precizat Stelian Ion, candidatul USR PLUS la Primăria Constanța.


Mai multe detalii despre Viziunea pentru Constanța a candidatului USR PLUS Stelian Ion: https://bit.ly/3h9B30F


Detalii despre candidatul USR PLUS la președinția Consiliului Județean Constanța, Remus Negoi, și despre echipa propusă pentru CJ Costanța: https://bit.ly/2F4ZpLW

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult