Dacian Cioloș, în Otopeni: Sunt convins că în câțiva ani se vor vedea rezultatele unui alt mod de abordare al administrației publice în România

Alianța USR PLUS Otopeni a organizat în data de 18 septembrie o conferință de presă pe tema alegerilor locale la care a participat și copreședintele USRPLUS Dacian Cioloș, lider al Renew Europe.

 

Printre invitați s-au numărăt: Ciprian Teleman, candidatul USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov, Mădălina Scurtu, candidata USR PLUS la Primăria Otopeni, Cornel Zainea, deputat USR de Ilfov și candidatul USR PLUS la Primăria Chiajna.

„Otopeni care e o zonă de trecere pentru foarte multă lume, pentru bucureșteni și pentru foarte mulți turiști care vin de la aeroport și merg în București. Otopeni este un oraș în județul Ilfov, unul dintre cele mai bogate județe din țară, unul dintre județele cu cel mai mare potențial de a mobiliza resurse pentru a se dezvolta, însă tocmai pentru că are aceste resurse, terenuri de construcție mai ales, în jurul capitalei României. Tocmai de asta, din păcate, a atras în ultima vreme oameni care s-au pus în fruntea comunităților de aici și mai ales cu obiective de căpătuială pentru ei și pentru rețelele lor. Și cu toate resursele pe care le are, Ilfovul este unul dintre cele mai rămase în urmă județe din țară. Chiar dacă au apărut cartiere, chiar dacă au mai apărut străzi, din păcate nu vedem coerență, nu vedem bunăstare pentru oamenii care locuiesc aici. Și asta, pentru că în Ilfov, poate mai mult ca în alte locuri din țară, s-a instalat de câteva zeci de ani o administrație publică transpartinică, de altfel, cu obiectivul de a controla aceste resurse și de a le canaliza spre anumite interese de rețele politice, de rețele puse pe căpătuială. Ilfovul este și unul dintre județele, cred, cu cea mai mare concentrare de competență și inteligență pe metru pătrat, pentru că, dincolo de autohtonii din aceste orașe, comune - sau comune care au devenit orașe, sunt foarte mulți locuitori noi, care deja locuiesc în această zonă de mai bine de 15-20 de ani, care lucrează în București. Oameni care au dovedit competențe în activitățile pe care le desfășoară, care și-au făcut un drum în viață, pe forțele proprii și oameni care au crescut și s-au dezvoltat în bun-simț și în ideea competenței și a muncii cinstite și cărora le e foarte greu, acum, să accepte că locuiesc în preajma unei capitale. Locuiesc în zone cu potențial și nu pot să facă nimic pentru zona asta, pentru că localitățile unde își petrec viața sunt controlate deja de 15-25 de ani de aceste rețele transpartinice, care au ca obiective să dreneze cât mai mult din resursele care pot fi mobilizate, din terenurile, de exemplu, din posibilitățile de dezvoltare imobiliară. Localitățile din județul Ilfov sunt bogate, dar nu vedem reflectată această bogăție în planuri urbanistice coerente, în oportunități pentru locuitori, și nu mă refer doar la cartiere care răsar din nimic, peste noapte, în zone fără utilități, în zone fără drumuri de acces, dar mă gândesc în primul rând la educație, la sănătate, la creșe, la grădinițe, la dispensare pentru oamenii care locuiesc aici. Și asta, pentru că și în acest județ, ca în multe alte locuri din țară, am avut de-a face cu hoție, cu corupție, cu nepotism și incompetență. Și primul angajament pe care și-l ia Alianța USR PLUS, formată din oameni care, după ce au stat deoparte 10-15-20 ani, au hotărât acum să se implice în politică, primul angajament este să scape administrația publică de hoție, de corupție, de incompetență. În primul rând, asigurând transparența în modul de funcționare a administrațiilor publice, din care noi, oamenii Alianței USR PLUS, vom face parte. Transparența în felul în care se cheltuie banii, justificarea deciziilor care se iau în consiliile locale și la nivelul primăriilor, a investițiilor și a cheltuielilor care se fac. Pentru că acesta este primul pas, atâta timp cât nu astupăm găurile negre, degeaba avem bani ca să investim în stânga și în dreapta.
Al doilea angajament este că venim cu un plan, cu o viziune. Nu venim doar să spunem că dăm jos corupția și jos hoția. Și venim să spunem care este viziunea noastră despre dezvoltarea acestor localități. Că, așa cum vă spuneam, sunt oameni care au experiență în mediul privat, care acționează deja de ani de zile în mediul neguvernamental, unii dintre ei cu experiență în administrația publică și care știu foarte bine ce e de făcut aici.
În al treilea rând, vorbim de echipe de oameni. Candidații noștri nu sunt singuri. Candidații noștri vor avea tot sprijinul celor din partid, vor avea tot sprijinul celor care vor intra în Guvern și nu în ultimul rând, și acesta este unul dintre motivele pentru care mă aflu aici, vor avea tot sprijinul echipei de europarlamentari USR PLUS, care de mai bine de un an de zile, de când ne-ați trimis în Parlamentul European, am promis că vom aduce fonduri europene pentru România.
În următorii șapte ani România va putea beneficia de mai bine de 70 de miliarde de euro, bani care pot fi accesați direct de administrațiile publice, dacă au oameni competenți și oameni cu viziune. Și aceștia sunt oamenii pe care noi propunem. Vor avea tot sprijinul nostru.
Sunt convins că în câțiva ani de zile se vor vedea rezultatele unui alt mod de abordare al administrației publice în România, facută cu oameni competenți, cu oameni care au un interes direct în binele comunității. Pentru că, veți vedea, candidații noștri au hotărât să intre în această bătălie, nu pentru că au un interes personal doar pentru ei, ci pentru că interesul lor personal este împărtășit de interesul comunității în care trăiesc. Vor grădinițe, vor școli pentru copiii lor, vor utilități, vor parcuri în care să se poată plimba, vor un sistem de sănătate care să poată să fie întreținut de autoritățile publice locale. Am toată convingerea că Ciprian Teleman, candidatul nostru la Președinția Consiliului Județean Ilfov, om cu experiență în mediul de afaceri deja de câțiva ani de zile, om care cunoaște foarte bine Ilfovul, așa cum v-a spus și v-a prezentat viziunea lui, va ști să aducă lângă el și să atragă lângă el oameni cinstiți, oameni onești și competenți care să lucreze în interesul general.
La fel și Cornel Zainea în Chiajna vine cu această viziune. Este un om care a dovedit deja în Parlamentul României că știe să se bată pentru proiectele lui și pentru viziunea lui în Comisia de Mediu. Sunt convins că o să vă explice el mult mai bine cum va folosi această experiență la Primăria Chiajna. Și nu în ultimul rând, gazda noastră de astăzi, Mădălina Scurtu, un avocat de succes care s-a instalat de mai bine de 15 ani în Otopeni și care a trăit pe pielea ei ani în șir ce înseamnă să nu ai infrastructură, trotuare, să nu ai parcuri, să nu ai școli și grădinițe. Deci, oamenii aceștia au hotărât să se implice în politică și să candideze pentru că au înțeles că binele lor înseamnă și binele comunității și acesta este spiritul în care ei vor acționa“, a subliniat Dacian Cioloș în alocuțiunea sa.

„Acum un an și jumătate, la alegerile europarlamentare, 40% dintre cei prezenți la vot și-au adunat tot curajul și cu încredere au ales un alt fel de oameni politici care să-i reprezinte în fața Europei. Voturile noastre au dat țării opt europarlamentari care, în doar un an de mandat, au reușit să schimbe în bine imaginea României, ne-au înapoiat parte din demnitatea noastră de români, de cetățeni europeni.
Această transformare poate și trebuie să continue și la nivelul administrațiilor locale. În felul acesta ne mai putem recupera o altă parte din demnitatea noastră de cetățeni. Iar în timpurile acestea noi, este evident că vom reuși mai ușor cu oameni noi.
Există în Otopeni o realitate care nu mai poate fi ignorată! Și câteodată mi se pare ireal ce ne e dat să auzim, ce ni se spune. Ni se spune că realitatea noastră, pe care o trăim de atâția ani în fiecare zi, nu există. Că realitatea noastră sunt niște filmulețe drăguțe, realizate foarte profesionist, în care actualul primar ne arată că nu avem probleme, că realitatea noastră este realitatea pe care el ne-o arată.
Eu vă invit să vă uitați la casele voastre, la cum sunt aranjate, la cât de bine arată, ca niște mici bijuterii. Amintiți-vă apoi de câtă muncă, interes și efort financiar a trebuit să investiți pentru ca micul vostru rai din spatele gardurilor să arate atât de bine. V-ați făcut foarte bine treaba voastră de proprietari. Acum gândiți-vă la primar, la administrație cu totul. Treaba lor este să investească aceleași lucruri ca voi, muncă, interes, bani, pe partea lor de proprietate publică, pe partea din fața gardurilor voastre. Sunt sigură că realizați discrepanța în fiecare zi.
Așadar aceasta este realitatea noastră, dragii mei vecini și refuz să ma las orbită încă patru ani de niște adevărate telenovele aruncate cu nonșalanță în online. Avem copii care nu pot merge la creșă pentru că ea nu există! Avem tineri și seniori care nu pot merge într-un parc, nu loc de joacă, pentru că nici el nu există! Vrem în Otopeni să mergem cu bicicleta în siguranță, dar trebuie cu toții să o facem pe străzi, împreună cu mașini, pietoni de toate vârstele, inclusiv persoane cu dizabilități! Avem nevoie să ajungem dintr-o parte în cealaltă a orașului rapid, dar în 24 de ani nimănui nu i-a păsat de asta. Dacă le-ar fi păsat, ar fi găsit soluții mai bune și mai ușor de pus în practică decât în haosul de astăzi!
Alianța USR PLUS prezintă cea mai completă și realistă ofertă electorală, proiecte complexe care să rezolve din problemele reale ale Otopeniului.
Propunem creșă, parcuri, soluții tehnice pentru traversarea DN1, loc la grădiniță și școală pentru fiecare copil din Otopeni. Venim cu o viziune de dezvoltare a orașului pentru următorii 10 ani. Coerența, de ansamblu, care să pună accent pe sănătatea oamenilor și mediul înco…

Alte stiri

Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a depus jurământul

La o lună de la alegerile locale, Radu Mihaiu, primarul Sector...

Vezi mai mult
Copreședinții USR PLUS București au prezentat listele de candidați la Camera Deputaților și la Senat din Capitală

Copreședinții USR PLUS București, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, au prezentat, vineri...

Vezi mai mult
Alianța USRPLUS Buzău și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare. Emanuel Ungureanu deschide lista la Camera Deputaților

Alianța USRPLUS Buzău a finalizat vineri, 16.10.2020, listele de candidați pentru alegerile pa...

Vezi mai mult
Dan Barna și Claudiu Mureșan deschid listele de candidați USR PLUS pentru Parlamentul României la Sibiu

Alianța USR PLUS Sibiu a avut astăzi alegeri interne și au fost votați de membri ai ambelor pa...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS București și-a desemnat candidații pentru Parlamentul României

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, în cadrul Conferinței Municipale USR PLUS București organizate în ...

Vezi mai mult
Primarii USR PLUS se pregătesc să atragă fonduri europene

Primarii USR PLUS aleși la alegerile locale din 27 septembrie ...

Vezi mai mult
USR PLUS a depus lista candidaților din Diaspora pentru alegerile parlamentare

USR PLUS a depus, astăzi, la Biroul Electoral al secției 43 lista candida...

Vezi mai mult
Alianța USR PLUS dă startul strângerii de semnături pentru alegerile parlamentare

Alianța USR PLUS a dat startul, luni, 5 octombrie, campaniei de strângere de semnături pentru ...

Vezi mai mult
USR PLUS solicită autorităților ieșene să implementeze măsuri eficiente împotriva infecțiilor cu noul coronavirus

De săptămâni bune, municipiul și județul Iași se situează în top 3 regiuni cu cel ma...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!