Cum căpușează vechile partide funcțiile publice – cazul Georgetei Tomuță, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Deputata USR Pollyanna Hangan atrage atenția asupra unei noi bătăi de joc la adresa Justiției din România și a cetățenilor, o nouă demonstrație a modului în care vechile partide sunt în stare să facă orice pentru a-și păstra clientela în funcții.

În urma unei sesizări făcute acum un an de Pollyanna Hangan, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a atacat în justiție concursurile organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în mai multe județe, între care și Hunedoara, deoarece acestea nu respectau procedura legală. Mai exact, nu a fost publicată tematica de concurs, ci doar bibliografia, o metodă ce descurajează din start mulți potențiali candidați, dar îi favorizează pe cei deja aflați în funcții.

Instanța a declarat ilegal concursul prin care Georgeta Tomuță a fost numită în funcția de director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara. Aceasta a contestat decizia instanței, însă contestația sa a fost respinsă.

În ciuda deciziei instanței și a respingerii contestației depuse, sistemul a găsit rapid o modalitate de a o păstra în funcție pe Georgeta Tomuță, aceasta primind recent ordin de numire la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), funcție din care se va întoarce prin detașare în funcția pe care a ocupat-o ilegal la AJOFM Hunedoara.

„Județul nostru și România, în general, merg prost pentru că administrația locală și cea centrală sunt infestate de pile politice și de nepoți, amante sau alte rubedenii. Până nu eliminăm această practică a nepotismului nu vom avea administrații competente, respectuoase cu cetățenii și deschise către nevoile lor, nu către interesele firmelor de partid,” a transmis Pollyanna Hangan.

Deputata USR a obținut în ultimele luni anularea în justiție a mai multor concursuri organizate ilegal de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Ea a depus recent un proiect legislativ menit să aducă mai multe transparență și corectitudine în organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, prin depunerea electronică a dosarelor de candidatură, un nou pas în lupta cu vechile practici clientelare, care va duce la eliminarea concursurile ilegale pentru funcții publice.

USR luptă pentru reforma administrației românești și pentru eliberarea acesteia de politruci și de clientela de partid, după ani de zile în care sistemul a permis căpușarea funcțiilor publice, astfel încât doar persoanele agreate să ocupe aceste poziții.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult