Cristina Prună: Suntem în al 13-lea ceas și românii tot nu știu ce prețuri la energie îi așteaptă de la 1 aprilie

În timp ce PSD și PNL se ceartă pe modul în care ar trebui contracarată explozia facturilor la energie, cetățenii și firmele din industria românească încă nu știu ce urmează de la 1 aprilie. Adică, peste mai puțin de două săptămâni. Incompetența actualei coaliții face prăpăd în bugetele oamenilor și companiilor, deși soluții există, precum cele propuse de USR încă din toamna anului trecut.

Suntem în al 13-lea ceas, iar românii nu știu la ce să se aștepte cu prețurile la energie de la 1 aprilie. Am văzut că și în octombrie, după adoptarea OUG de plafonare, a fost nevoie de mai bine de 30 de zile pentru elaborarea normelor de aplicare. Asta s-a tradus în haosul facturilor. Din nou, românii și industria românească așteaptă după incompetența actualei coaliții”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților.

USR avertizează nu doar că noua schemă de plafonare gândită de ministrul Virgil Popescu nu are calculat vreun impact bugetar, dar nu știm încă nici măcar care au fost efectele primelor două scheme de plafonare și compensare.

Este important să vedem câți români au beneficiat de plafonare, câți de compensare și dacă întreprinderile românești au fost ajutate în mod real. Inflația crește în continuare, iar asta ne indică că impactul a fost unul limitat. Totul se face după ureche. Vom intra o dată în plus într-o zonă de blocaj a investițiilor. Soluțiile USR privind reducerea taxelor care intră prețul energiei încă se lovesc de un zid. Iar zidul acesta este de fapt pus împotriva românilor”, precizează Cristina Prună.

În octombrie 2021, USR a propus un set de măsuri pe termen scurt pentru combaterea creșterii facturilor la energie. Printre măsuri, incluse și într-un proiect de lege depus în Parlament de Cristina Prună și Claudiu Năsui, se numără: scăderea la 5% a cotei TVA aplicate energiei electrice și gazului natural pentru consumatorii finali, abrogarea accizei aplicate energiei electrice, eliminarea certificatelor verzi și a taxei de cogenerare din factură, credite fiscale pentru întreprinderi în cuantumul a jumătate din creșterea prețului cu energia și gazele raportat la iulie 2021.

De asemenea, printr-un amendament în Parlament, USR a propus și acordarea de vouchere pentru gospodării, astfel încât factura să fie suportabilă pentru români.

Totodată, este nevoie și de o extindere a legii consumatorului vulnerabil și de o simplificare a birocrației cu care ea e aplicată, precum și de accelerarea adoptării legii offshore, lege pe care Virgil Popescu nu a fost capabil să o conceapă de doi ani și jumătate de când este ministru al Energiei.

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult