Cristina Prună: „Facturile românilor la energie cresc și pentru că devenim din ce în ce mai dependenți de importuri”

Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, arată cum România a devenit tot mai dependentă de importurile de energie în condițiile în care, în cei doi ani de când Virgil Popescu a ajuns la ministerul Energiei, puterea instalată în capacitățile de producție a energiei s-a redus cu aproape 25%.

Facturile românilor la energie cresc și pentru că producem din ce în ce mai puțină energie în România și devenim din ce în ce mai dependenți de importuri. În cei doi ani de când Virgil Popescu a ajuns la ministerul Energiei, puterea instalată în capacitățile de producție a energiei s-a redus cu aproape 25% de la 24.605 MW la 18.568 MW. În același timp puterea netă, adică acele unități de producție care funcționează efectiv, nu doar pe hârtie, s-a redus de la 19.187 MW în 2019 la 16.907 MW în 2022.  Tragedia nu este neapărat că există unități de producție care se închid, am putea spune că este un proces normal într-un sistem energetic atunci când ele își ating durata de viață. Tragedia adevărată este că în locul acestora nu a apărut nimic și astfel dependența noastră de importuri de energie a crescut considerabil. Tranziția energetică nu înseamnă doar să închizi. Asta era în stare să facă oricine”, declară deputata USR Cristina Prună.

În ultimii doi ani, România putea investi în sistemul energetic. Din păcate, însă, rezultatele au fost zero la capitolul investiții.

Știți de ce? Pentru că de la minister nu s-a făcut mare brânză. Ministerului Energiei i-a luat un an numai să adopte o lege care transpune o directivă europeană. Un an! Și chiar și așa, nu avem încă un cadru legislativ care încurajează investițiile, iar banii europeni prin Fondul de Modernizare disponibili pentru România sunt încă inaccesibili pentru cei care vor să investească tot din cauză că ministerul Energiei nu a făcut ghidurile și schemele prin care să fie dați acești bani în piață. Alte țări au accesat primii bani europeni încă de anul trecut! Noi încă ne uităm ca la o vitrină la cei peste 10 miliarde de euro prin Fondul de Modernizare pentru a da drumul la investiții în sectorul energetic. Din păcate, România are doar un proiect aprobat prin acest fond, cel al Transelectrica care este monopol de stat și a putut aplica direct. În rest, activitatea ministerului Energiei este practic inexistentă în acest sector strategic. De ieri, avem alte planuri pe hârtie despre cum vom investi 16 miliarde de euro”, precizează Cristina Prună.

Centrala pe gaz de la Iernut a companiei de stat Romgaz, care trebuia să fie gata încă din 2019, cu o capacitate de 430 MW și cu randament economic ridicat, reprezintă un eșec de proporții. În mandatul ministrului Virgil Popescu s-a reziliat contractul cu executantul lucrării, fără perspectiva unei date de livrare a acestei centrale. În plus, există riscul de a pierde zeci de milioane de euro, deoarece și această centrală a primit finanțare pe bani europeni.

De exploatarea gazelor din Marea Neagră nici nu mai vorbesc. Auzim aceeași placă stricată cum că se va rezolva totul «săptămâna viitoare». Și în fiecare săptămână dintre cele viitoare devenim din ce în ce mai dependenți de importuri, iar asta se vede în facturile românilor”, concluzionează Cristina Prună.

Alte stiri

Guvernul PSD-PNL blochează legea USR pentru acces liber la terenurile de sport din școli
Legea USR care asigură autorităților locale cadrul pentru deschiderea curților școlilor, astfel î...
Vezi mai mult
USR: Greva profesorilor este justificată în condițiile în care, în ciuda declarațiilor PSD și PNL, educația suferă de subfinanțare
USR consideră că greva de astăzi a profesorilor din învățământul preuniversitar este pe deplin ju...
Vezi mai mult
Primarii USR susțin organizarea de evenimente culturale, pentru a crește calitatea vieții în comunitățile pe care le administrează
Primarii USR investesc în organizarea de evenimente culturale în localitățile pe care le administ...
Vezi mai mult
Sectorul Zero, tunul imobiliar pregătit de primarul PNL de la Mogoșoaia, ascunde interese imobiliare și încălcări grave ale legislației
USR Mogoșoaia trage un nou semnal de alarmă în privința încălcărilor grave ale legislației de căt...
Vezi mai mult
Cristina Prună: „Noile plafonări și compensări anunțate de Guvern nu fac decât să perpetueze haosul”
În contextul noilor plafoane și compensări la energia electrică și la gaze anunțate de premierul ...
Vezi mai mult
Dominic Fritz, scrisoare deschisă pentru premierul Nicolae Ciucă: Urgentați găsirea unor soluții la problema costurilor energiei termice
Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ci...
Vezi mai mult
USR solicită miniștrilor Virgil Popescu și Lucian Bode să-și prezinte de urgență demisia
În contextul crizei energetice și al incapacității ministrului Energiei girat de PSD și PNL de a ...
Vezi mai mult
Deputat Radu Miruță: Cum abordăm criza energetică după martie 2022
În contextul crizei energetice și al lipsei de soluții din partea guvernării PSD-PNL, deputatul U...
Vezi mai mult
Spitalul Municipal Câmpulung are o nouă secție de Oncologie, la standarde europene
Primarul USR Elena Lasconi a recepționat ieri clădirea noii secții de Oncologie a Spitalului Muni...
Vezi mai mult
Primul „tun imobiliar” al ministrului Familiei: preluarea BTT cu întreg patrimoniul
Deputata USR Denisa Neagu atrage atenția asupra primului „tun imobiliar” dat de ministrul Familie...
Vezi mai mult
Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor
În timp ce criza de pe piața energetică se adâncește, iar românii văd în facturile uriașe pe care...
Vezi mai mult
Primarii USR se implică în atragerea de fonduri pentru școlile din localitățile pe care le administrează
Primarii USR din mai multe localități din țară s-au asigurat că școlile din comunitățile pe care ...
Vezi mai mult
USR Agigea anunță validarea semnăturilor necesare pentru organizarea referendumului de demitere a primarului PSD Maricel Cîrjaliu
Autoritatea Electorală Permanentă şi Direcţia de Evidență a Persoanelor au validat semnăturile ad...
Vezi mai mult
Oana Țoiu: „Lucian Bode cumpără brățări electronice doar pentru unu din patru agresori. Pentru trei din patru victime, cum le-o fi norocul”
În contextul în care Guvernul a demarat procedurile pentru achiziționarea de brățări electronice ...
Vezi mai mult
Radu Miruță: Drumul expres Tg. Jiu – Craiova nu este o prioritate pentru Guvernul PSD-PNL
Deputatul USR de Gorj Radu Miruță arată cum guvernarea PSD-PNL a eliminat drumul expres Tg. Jiu –...
Vezi mai mult