Cristian Paul Ichim: Trebuie să găsim și pentru România cele mai eficiente soluții pentru dezvoltarea infrastructuri

Deputatul USR PLUS de Bacău a arătat, în plenul Parlamentului, de ce este vitală dezvoltarea infrastructurii de transport pentru România și cum bugetul pe 2021 asigură continuarea lucrărilor la marile drumuri naționale și, mai ales, pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

Textul integral al declarației susținute în plenul Camerei Deputaților:

 

„Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Dragi români,

 

Declarația mea politică se numește Infrastructura, un drum spre viitor!

 

Măsura dezvoltării unei țări este dată și de calitatea infrastructurii. Fie că vorbim despre cea rutieră sau despre cea feroviară, în România, în privința infrastructurii, suntem într-o eternă stare de nemulțumire și frustrare.

 

În tot acest timp, calitatea vieții noastre este influențată în mod direct. Luarea unor decizii depinde uneori de calitatea sau existența unui drum care ar trebui să lege casa noastră de locul de muncă, de școala copiilor noștri și accesul spre destinațiile preferate pentru vacanță.

 

În privința dezvoltării societății, lipsa unei infrastructuri adecvate și coerente face ca multe oportunități pentru investiții să ne ocolească orașul în care trăim. Eu vin din Bacău și știu cât de importantă este centura unui oraș aglomerat. La noi în județ, ca în multe alte locuri din țară, micii întreprinzători de cele mai multe ori evaluează infrastructura ca fiind un factor de risc pentru dezvoltarea propriei afaceri.

 

Sunt țări în Uniunea Europeană care au făcut din infrastructură o prioritate națională și au direcționat în consecință cele mai mari sume din fonduri către dezvoltarea sau modernizarea drumurilor, căilor ferate și a metroului. Primul exemplu la care mă gândesc ca model de cea mai bună practică este Spania. În ultimii ani, Spania a beneficiat din plin de fondurile europene, fiind în prezent prima țară din Uniunea Europeană la numărul de kilometri de autostradă construiți din fonduri europene. În 1986 au intrat în UE cu numai 400 de km de autostradă și au reușit să construiască, din fonduri europene, încă 14.000 de km de autostradă. Cel mai mare beneficiu se simte de fapt, în calitatea vieții și în speranța de viață. Firește că toate măsurile din infrastructură au fost dublate de investițiile în serviciile sociale, de sănătate și de educație. Dar, au pornit de la grija responsabilă față de infrastructură.

 

În România, ne împotmolim constant în studii de fezabilitate care nu sunt elaborate profesionist, în caiete de sarcini făcute cu dedicație și în multe contestații.

 

Este timpul și pentru noi să ieșim din aceste mentalități și să ne preocupăm în mod real de infrastructură. În bugetul pentru acest an există sume considerabile alocate pentru continuarea lucrărilor la marile drumuri naționale și mai ales pentru modernizarea infrastructurii feroviare.

 

Din poziția mea de vicepreședinte al Comisie de transporturi îmi exprim toată disponibilitatea pentru a colabora și a găsi și pentru România soluțiile cele mai eficiente pentru dezvoltarea infrastructuri. Bune practici deja există. Nu este nevoie ca noi să inventăm acum roata, trebuie doar ca împreună să o punem în mișcare.

 

Vă mulțumesc.”

Alte stiri

Proiect USR PLUS pentru facilitarea recuperării permisului de conducere

Deputatul USR PLUS Alin Apostol vine în ajutorul șoferilor al căror permis de conducer...

Vezi mai mult
USR și PLUS au fuzionat. Decizia Curții de Apel București, definitivă

Fuziunea dintre USR și PLUS a fost aprobată, astăzi, 16 aprilie 2021, de către Curtea de Apel ...

Vezi mai mult
Proiect USR PLUS în sprijinul angajaților și angajatorilor: O zi liberă pentru vaccinare

USR PLUS susține vaccinarea cetățenilor ca principală măsură d...

Vezi mai mult
Decizia Birourilor Naționale ale USR și PLUS: Florin Cîțu nu mai are susținerea Alianței USR PLUS pentru rămânerea în funcția de prim-ministru

Birourile Naționale ale USR și PLUS, reunite, au decis în ședința de urgență de astăzi următoa...

Vezi mai mult
Deputații USR PLUS, vot pentru protejarea cetățenilor României de infractori

Deputații USR PLUS din Comisia juridică și Comisia pentru apărare, ordine publică și s...

Vezi mai mult
Irineu Darău: „Transparența și integritatea trebuie însușite de întreg sistemul de învățământ!”

Senatorul USR PLUS Irineu Darău, secretar al Comisiei de învățământ, tineret și sport ...

Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!