Cristian Ghinea a prezentat structura actualizată pe componente a PNRR: Reforme și investiții majore în educație, sănătate, infrastructură și protecția mediului

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat, astăzi, în Comisia pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, structura actualizată a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noua structură actualizată respectă regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență adoptat pe 12 februarie, anterior momentului în care a început lucrul la redactarea documentului.

PNRR va conține cele mai mari investiții făcute în România de după 1990 în școli, spitale, autostrăzi și protecția mediului, în special pentru păduri, sistemul de apă și protecția aerului și, totodată, va include reforme structurale absolut necesare pentru dezvoltarea sustenabilă a României.

Au venit idei de proiecte și investiții și reforme în jur de 1.700. Totalul propunerilor dinspre ministere este undeva la 70 de miliarde de euro, la care se adaugă cele dinspre UAT-uri, ONG-uri care toate bat peste 100 de miliarde de euro. Revine o sarcină complicată ministerului de a prioritiza și de a negocia aceste priorități. Planul pe care îl vom propune va avea 33 de componente, grupate pe cei șase piloni care au fost introduși de către Parlamentul European.

Am decis să mergem cu o alocare mai mare decât suma alocată României. Probabil va fi în jur de 135%. Nu suntem singura țară care a luat această decizie. Aici va fi partea complicată, în care trecem de la aspirații la explicarea investițiilor și la calcularea costurilor, și la analiza capacității administrative de a implementa aceste idei.

Partea de alocări este încă în negociere interguvernamentală și va fi finalizată în această săptămână. Mai avem discuții și cu ministerele de linie în această perioadă pentru a include și alte reforme”, a declarat Cristian Ghinea.

Principalele domenii vizate de reforme și investiții prin PNRR sunt: 11% din PNRR pentru educație; 9% pentru Sănătate și cel puțin 28% pentru Transport (feroviar, rutier, metrou)”.

De asemenea, prin PNRR, va fi demarat un proces major de digitalizare a statului: „Pe lângă lista de dorințe de administrației centrale, a ministerelor, a agențiilor care doresc să aibă fonduri pentru digitalizare, un principiu de bază pe care l-am agreat cu ministrul Digitalizării este că nu vom finanța decât sisteme interoperabile astfel încât să se poată schimba informații între baze de date și sisteme informatice”.

Nu îl ultimul rând, PNRR va conține un program național de reducere a abandonului școlar și un program național pentru creșe.

În ceea ce privește mediul de afaceri, „vom marșa pe instrumente financiare pentru a da fonduri direct prin băncile din România astfel încât să avem un efect de levier de până la cinci ori suma finanțată prin PNRR, multiplicând banii disponibili în economia reală”, a mai precizat Cristian Ghinea.

Componentele PNRR

PNRR se axează cei șase piloni introduși de Parlamentul European:

 

  1. Tranziție verde, șase componente: sistemul național de gestionare a apei; păduri (lupta cu tăierile ilegale de lemn) perdele forestiere și biodiversitate; managementul deșeurilor, colectare selectivă și economie circulară; transport feroviar și metrou (rămâne alocarea din decembrie: cel puțin 4,5 miliarde pentru căi ferate și metrou); valul renovării (va exista un fond pentru reabilitare energetică și seismică care va fi gestionat cu Ministerul Dezvoltării); energii regenerabile și eficiență energetică;
  2. Transformare digitală, trei componente: cloud guvernamental și sisteme digitale interconectate (proiecte de actualizare digitală pentru companii și cetățeni; extinderea semnăturii digitale; operaționalizarea cărții electronice de identitate); digitalizarea educației; 5G;
  3. Creștere inteligentă, sustenabilă și incluzivă, opt componente: reforma pensiilor; reforma companiilor de stat; sprijin pentru mediul de afaceri; România educată, învățământ dual; cercetare, dezvoltare, inovare; cercetarea și dezvoltarea infrastructurii de gaz; România creativă; transport rutier și autostrăzi;
  4. Coeziune socială și teritorială, cinci componente: fond de reziliență pentru UAT-uri pentru dezvoltarea de proiecte în direcția țintelor din PNRR (digital și verde); fonduri pentru comunități sărace și rurale; infrastructură socială și cămine de bătrâni; România velo (scopul este includerea României în traseele velo europene); România atractivă (operaționalizarea organismelor de management al destinației);
  5. Sănătate, reziliență economică, socială și instituțională, opt componente: vor fi două direcții de investiții la Sănătate (de acces la sănătate și infrastructură spitalicească); reziliență în situații de criză și campanie de vaccinare; garanția pentru comunitate, dezvoltarea de centre comunitare; infrastructură școlară și universitară; venitul minim de incluziune; formule de încurajare a formalizării muncii; reforma administrației publice; fonduri de reziliență pentru societatea civilă;
  6. Social (copii, tineret), trei componente: Programul național pentru reducerea abandonului școlar; granturi pentru tineret și sport; Programul național pentru creșe.

 

Mai multe detalii despre componentele PNRR: AICI.

Alte stiri

Deputata USR PLUS Diana Stoica, desemnată raportor al Comisiei pentru pentru afaceri sociale din cadrul APCE
Diana Stoica, membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului E...
Vezi mai mult
Senatul a votat inițiativa USR PLUS – PNL de desființare a Institutului Revoluției Române
Plenul Senatului a adoptat cu majoritate de voturi inițiativa legislativă depusă de mai multi par...
Vezi mai mult
USR PLUS depune lege pentru protecția arborilor remarcabili
Senatorul USR PLUS Aurel Oprinoiu și deputata USR PLUS Diana-Anda Buzoianu au depus la Biroul Per...
Vezi mai mult
Alianța „Împreună pentru Bragadiru” sesizează nereguli uriașe în organizarea alegerilor parțiale de la Bragadiru
Alianța „Împreună pentru Bragadiru” va depune mai multe sesizări împotriva Primăriei Bragadiru, a...
Vezi mai mult
Dezbatere USR PLUS: „Piața de capital din România – Prezent și viitor”
Parlamentarii USR PLUS au organizat, joi, o dezbatere pe tema pieței de capital din România, cu p...
Vezi mai mult
Vot USR PLUS pentru ca lucrătorii în cariere și termocentrale să se poată pensiona în condiții echitabile
Camera Deputaților a adoptat astăzi, în calitate de Cameră decizională, amendamentele propuse de ...
Vezi mai mult
Candidații USR PLUS la alegerile locale parțiale din 27 iunie
„Fără hoție la Primărie” este misiunea pe care continuăm să ne-o asumăm. Candidații USR PLUS la a...
Vezi mai mult
USR PLUS, singurul partid care susține reexaminarea legii ce vizează educația pentru sănătate
USR PLUS este singurul partid parlamentar care susține reexaminarea legii care vizează și educați...
Vezi mai mult

Susține-ne

Mulțumim pentru suport.
Hai să continuăm să transformăm România împreună!