Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere cu privire la independența magistraților din România, la solicitatarea USR

O solicitare USR care vizează funcționarea sistemului de justiție din România a fost adoptată în Comisia de Monitorizare din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Astfel, Comisia de la Veneția va fi sesizată pentru a emite un punct de vedere cu privire la independența magistraților din România după excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Dănileț și publicarea noului proiect de desființare a SIIJ în varianta PSD-PNL.

Solicitarea a fost prezentată în ședința de luni de parlamentarul Iulian Bulai, reprezentantul USR la APCE și votată cu 23 de voturi „pentru” și 11 „împotrivă”. Reprezentanții PSD și PNL din acest for au fost printre puținii care s-au opus solicitării.

Nu suntem singuri. Am solicitat Comisiei de la Veneția să emită un punct de vedere pe spețele: independența magistraților (cazul judecătorului Danileț și nu numai) și pe proiectul de desființare a SIIJ - proiectul inițiat de ministrul Predoiu care nu rezolvă problema pe fond: bâta politică de sancționare a magistraților independenți. Solicitarea a fost dezbătută în cadrul unei ample discuții, iar votul a fost acordat cu largă majoritate. MCV trebuie respectat, SIIJ trebuie să dispară pe bune, nu doar pe hârtie. Acestea sunt mesajele zilei. Pentru această solicitare am colaborat cu colegul Stelian Ion. PSD-PNL trebuie să facă lucrurile corect și transparent, nu îi vom lăsa să mimeze reformele în domeniul justiției”, a declarat deputatul Iulian Bulai, prezent la ședința comisiei APCE.

Este o victorie importantă pentru că se trage un semnal puternic de alarmă privind posibile derapaje de la angajamentele asumate în relația cu Uniunea Europeană și privind atacurile la care sunt supuși magistrații independenți. În plus, este esențial ca proiectul propus de ministrul Cătălin Predoiu pentru desființarea Secției speciale să fie verificat de Comisia de la Veneția. Proiectul minstrului Predoiu nu reface competența DNA, fiind împotriva recomandărilor din MCV și a avizului anterior al Comisiei de la Veneția. Practic, reînființează o SIIJ la Parchetul general, cu filiale la parchetele de pe lângă Curțile de Apel, și mută selecția procurorilor noii structuri la plenul CSM, controlat de gruparea Savonea. Lucrurile nu pot rămâne așa cum își doresc actuala coaliție PSD-PNL-UDMR, ministrul Predoiu și președintele Iohannis. Justiția trebuie să fie apărată de orice fel de ingerințe, ținută departe de indicații politice, iar hărțuirea magistraților trebuie să înceteze. Proiectul ministrului Predoiu nu oferă aceste garanții și este nevoie de o opinie obiectivă, cum este cea a Comisiei de la Veneția. USR este foarte hotărât să lupte în continuare pentru o justiție independentă pe toate planurile. Îi mulțumesc și îl felicit pe colegul meu Iulian Bulai pentru modul în care s-a luptat astăzi la APCE”, a declarat vicepreședintele USR Stelian Ion, fost ministru al justiție.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult