Coaliția sărăciei respinge pe bandă rulantă inițiativele USR care ar fi contribuit la creșterea calității sistemului educațional din România

Coaliția sărăciei a respins inițiativa legislativă a USR care ar fi asigurat creșterea salariilor profesorilor debutanți la nivelul coșului minim de consum

Inițiativa mai multor senatori și deputați USR, membri ai Grupului de lucru pentru educație, ar fi dus la creșterea salariilor profesorilor din învățământul preuniversitar și, mai ales, i-ar fi încurajat pe tinerii absolvenți să devină profesori în sistemul de învățământ preuniversitar, unde se înregistrează o acută lipsă de cadre.

Luând cuvântul în Plenul Senatului, senatorul USR Ștefan Pălărie a argumentat că este inacceptabil ca un profesor debutant să aibă un salariu mai mic decât coșul minim de consum și să nu poată, practic, să își acopere cheltuielile de bază.

Ștefan Pălărie: „Senatorii coaliției sărăciei au respins o inițiativă legislativă care ar fi adus o brumă de normalitate în România și ar fi îndreptat scala de valori cu care judecăm profesorii care se ocupă de educația copiilor acestui popor. Inițiativa își propunea să aducă nivelul salariului minim la un pic peste 2.500 de lei. Sub el, consideră Avocatul Poporului, începe sărăcia, iar noi îi cerem unui profesor debutant să vină cu bani de acasă pentru a putea preda la clasă. Astăzi, avem cadre didactice plătite cu 2.000 de lei, din care, probabil, 1.000 se duc fie pe chirie sau pe o rată la bancă, iar restul de 1.000 de lei trebuie să-i ajungă pentru utilități, pentru mâncare, pentru materiale la școală. Doamne ferește să i se rupă un pantof sau, și mai rău, să se îmbolnăvească și să aibă nevoie de mai mult decât un paracetamol.”

Inițiativa legislativă a USR de creștere a salariilor profesorilor și ale personalului auxiliar din învățământul preuniversitar a fost respinsă, 55 de senatori votând PENTRU raportul de respingere, 33 – ÎMPOTRIVA raportului de respingere și unul s-a abținut. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă urmând a intra în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

Alte stiri

Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult
Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice
Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor vi...
Vezi mai mult
Senatorul USR Sebastian Cernic avertizează că PSD pune în pericol fondurile europene pentru fermierii români
Senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul comisiei de Agricultură din Senat, trage un semnal de ...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă: USR depune o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Sorin Câmpeanu
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a criticat astăzi mai mulți miniștri ai actualului ...
Vezi mai mult
Coaliția plagiatorilor respinge propunerea USR de introducere a sporului de doctorat în salariul de bază
Coaliția plagiatorilor a respins inițiativa legislativă a deputatului USR Cristian Seidler care î...
Vezi mai mult
Parlamentarii USR, trei noi inițiative legislative pentru îmbunătățirea sistemului educațional
Senatorii Silvia Dinică, Ștefan Pălărie, Irineu Darău și deputații Mihai Polițeanu și Andrei Mift...
Vezi mai mult
USR contestă majorările salariale ale demnitarilor la CCR
USR a depus miercuri, 8 iunie, două sesizări la Curtea Constituțională care vizează proiectele de...
Vezi mai mult
Inițiativă USR de transparentizare a Consiliului de Export, adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat, astăzi, o propunere legislativă pentru transparentizarea intereselor ...
Vezi mai mult