Cinci consilieri USR PLUS trimit la Parchet o plângere privind șantierul ilegal deschis de Robert Negoiță în centrul Capitalei și îi cer demisia primarului Sectorului 3

Cinci consilieri USR PLUS au trimis, vineri, 6 august, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, o plângere în care au relatat procurorilor ce au găsit pe șantierul din centrul Capitalei, în luna iulie.

Atunci, consilierii USR PLUS au sesizat autoritățile și opinia publică în legătură cu lucrarea ilegală săvârșită din ordinul primarului Sectorului 3, Robert Negoiță. O lună mai târziu, pe același șantier, doi oameni și-au pierdut viața. 

Consilierii generali USR PLUS Ana Ciceală și Nicorel Nicorescu, consilierii locali USR PLUS Sector 3 Eugen Matei și Alexandru Sava și Teodora Stoian, consiliera ministrului Justiției, le-au trimis procurorilor imagini și înregistrări video de pe șantierul deschis în zona Esplanada, precum și mărturii privind discuțiile purtate cu edilul Sectorului 3 pe șantier, dar și cu autoritățile chemate la fața locului pentru a constata nelegalitatea lucrărilor.

Cei cinci consilieri USR PLUS s-au pus la dispoziția procurorilor pentru a fi audiați ca martori în dosarul în care se investighează săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.  

De asemenea, cei cinci consilieri i-au cerut demisia lui Robert Negoiță: „Dacă primarul Sectorului 3 mai are vreo fărâmă de decență sau onoare, ar trebui să își prezinte imediat demisia, ca responsabil moral al tragediei petrecute luni pe șantierul deschis nelegal din ordinul său”.

 

Ana Ciceală, consilier general USR PLUS: „Din investigațiile și documentările noastre există indicii mai mult decât rezonabile ca tragedia în care și-au pierdut viața două persoane este rezultatul unui lant de nelegalități și abuzuri girate de primarul Robert Negoiță. M-aș fi așteptat ca, până la ora asta, Robert Negoiță să își fi dat deja demisia, fără a mai aștepta rezultatele anchetei penale. Ar fi fost gestul de minimă decență, ținând cont că în urma dispozițiilor lui s-a ajuns la pierderi de vieți umane”.

 

Nicorel Nicorescu, consilier general USR PLUS: „În după-amiaza zilei de 6 iulie, am fost pe teren în zona Esplanada. Muncitorii de pe șantier, care descărcau pământ și resturi de materiale, au spus că Primăria Sector 3 le-a comandat lucrările, că ar urma să fie făcută o amenajare pentru realizarea unui parc în zonă și igienizare. Din câte cunoșteam, terenul nu se află în administrarea Sectorului 3 și, din acest motiv, colegul meu, Alex Sava, l-a sunat pe Robert Negoiță. Conversația acestuia cu domnul Negoiță a fost surprinsă de unul din live-urile transmise de mine de la fața locului. În urma discuțiilor, am înțeles ca domnul Negoiță nu dorește oprirea lucrărilor executate pe terenul altei entități (ministerul Justiției) și că își asumă răspunderea pentru continuarea lucrărilor în ciuda avertismentelor.” 

 

Teodora Stoian, consiliera ministrului Justiției: „M-am deplasat la fața locului (zona Esplanada) pentru a înțelege ce se întâmplă, pentru că părea nereal că un primar din București construiește pe terenul altuia, fără a avea niciun drept, cu atât mai puțin vreo autorizație. L-am găsit pe primarul Negoiță la fața locului. I-am spus că sunt din partea Ministerului Justiției, consilier al ministrului, și i-am cerut să ne explice ce se întâmplă acolo, spunându-i totodată că nu are niciun drept să construiască acolo.  Răspunsul a fost șocant, inițial a încercat să-mi explice că este domeniul public, el e primar din București, deci poate folosi domeniul public. I-am spus că știu situația juridică a terenului, iar Primăria Sector 3 nu are niciun fel de drept acolo.

Văzând că nu mă poate păcăli, mi-a spus că el vrea să facă bine, să construiască un parc, pentru că de 30 de ani nimeni nu este în stare să construiască nimic acolo. I-am explicat că nu așa funcționează statul de drept.  Înțelegând că nu mă convinge, mi-a spus să-l amendez dacă tot sunt de la Ministerul Justiției, apoi a plecat”.

 

Eugen Matei, consilier local USR PLUS Sector 3: „Când am depus jurământul în calitate de consilier, toți am jurat să respectăm Constituția și legile țării și să facem cu bună-credință tot ceea ce putem pentru binele locuitorilor Sectorului 3. În momentul în care „condamni la moarte” un suflet prin ordinul tău verbal, doar pentru că tu, primar în funcție, vrei să se facă repede, înainte să se prindă autoritățile responsabile de ceea ce faci și nu ții cont de recomandări, impunere legală și atenționarea publică pentru modul în care îți faci treaba, atunci o plângere penală este calea de urmat. Așa cum mi-am dorit la Colectiv ca vinovații să plătească pentru contribuția lor directă sau indirectă la nenorocirea atâtor vieți – dar, din păcate, nu avem o decizie a instanței –, aici îmi doresc ca organele de cercetare să lucreze cu diligență și responsabilitate în aplicarea rigorilor legii.”

 

Alexandru Sava, consilier local USR PLUS Sector 3: „Autoritățile locale trebuie să fie la fel de grijulii cu respectarea legii precum sunt toți cetățenii care vin la primărie să ceară autorizații sau avize pentru lucrările pe care le au de făcut la casele lor. Legea este aceeași pentru toți și nimic nu te califică pe tine, în calitate de autoritate publică, primar în funcție, să nesocotești legile, nesocotință care, după cum bine am văzut, a condus la suferință și pierderi de vieți omenești”.

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult