Cererea USR de urgentare a dezbaterii legii privind certificatul verde, respinsă de PNL și PSD

În aceeași zi în care România a înregistrat cel mai mare număr de decese de la debutul pandemiei încoace, alianța PNL-PSD-AUR a respins, în ședința Biroului Permanent al Camerei Deputaților, solicitarea USR de dezbatere și adoptare în procedură de urgență a propunerii legislative privind certificatul verde.

În aceeași ședință în care PNL și-a oficializat, practic, relația de bună colaborare cu PSD, instalându-l interimar la șefia Camerei Deputaților pe Sorin Grindeanu, fostul premier PSD care a semnat OUG 13 și a scos în stradă sute de mii de oameni, românii de bună credință au mai primit o palmă. Cererea noastră de a fi dezbătută și adoptată cât mai urgent legea privind certificatul verde a fost respinsă de noua majoritate. Este o decizie cinică, dacă ne uităm la faptul că astăzi avem aproape 600 de români care și-au pierdut viața ca urmare a infectării cu noul coronavirus”, declară liderul grupului USR din Camera Deputaților, Ionuț Moșteanu.

Conducerea Camerei Deputaților a mai stabilit astăzi ca legea privind certificatul verde să fie dezbătută de nu mai puțin de șase comisii de specialitate, termenul pentru raport comun fiind 19 noiembrie.

Practic, au îngropat certificatul verde. Sesizarea pe fond a șase comisii diferite duce la reluarea procesului la fiecare amendament diferit acceptat în oricare dintre comisii. USR va solicita ca măcar să fie ședințe reunite ale comisiilor de fond, să încercăm să eliminăm riscul să fie plimbate la infinit rapoarte diferite între comisii, rămâne de văzut dacă măcar acest lucru va fi acceptat de PNL și PSD”, declară deputata USR Oana Țoiu.

USR a depus pe 29 octombrie solicitarea de a fi dezbătută și aprobată în regim de urgență legea privind certificatul verde, considerând că folosirea acestuia se numără printre măsurile de combatere a pandemiei care și-au dovedit eficacitatea în numeroase alte țări europene, printre care Italia, Spania, Portugalia și Danemarca.

Măsurile de combatere a pandemiei nu îngrădesc libertățile cetățeanului responsabil, ci îi conferă acestuia posibilitatea de a munci în condiții de siguranță medicală, asigurând totodată funcționarea relativ normală a activităților economice și a sistemului de sănătate publică.

Cu fiecare zi pierdută și fiecare măsură neluată la timp, PNL și PSD au pe conștiință sute de noi decese, decese care ar fi putut fi evitate dacă România ar fi avut în ultimele două luni un guvern și un premier responsabil.

În ziua cu recordul absolut de morți de la începutul epidemiei, s-a născut monstruoasa coaliție împotriva sănătății publice. Liderii de grupuri parlamentare PNL, PSD, UDMR și AUR au respins dezbaterea urgentă a legii certificatului verde în Camera Deputaților. Că AUR este un partid antivaccinist nu mai poate mira pe nimeni. Dar că partide care clamează responsabilitatea față de țară și popor nu simt nicio presiune pentru a adopta măsuri de limitare a pandemiei de COVID-19 este sfâșietor și complet de neînțeles”, declară și fostul ministru USR al Sănătății Ioana Mihăilă.

Alte stiri

Dominic Fritz, scrisoare deschisă pentru premierul Nicolae Ciucă: Urgentați găsirea unor soluții la problema costurilor energiei termice
Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Nicolae Ci...
Vezi mai mult
USR solicită miniștrilor Virgil Popescu și Lucian Bode să-și prezinte de urgență demisia
În contextul crizei energetice și al incapacității ministrului Energiei girat de PSD și PNL de a ...
Vezi mai mult
Deputat Radu Miruță: Cum abordăm criza energetică după martie 2022
În contextul crizei energetice și al lipsei de soluții din partea guvernării PSD-PNL, deputatul U...
Vezi mai mult
Spitalul Municipal Câmpulung are o nouă secție de Oncologie, la standarde europene
Primarul USR Elena Lasconi a recepționat ieri clădirea noii secții de Oncologie a Spitalului Muni...
Vezi mai mult
Primul „tun imobiliar” al ministrului Familiei: preluarea BTT cu întreg patrimoniul
Deputata USR Denisa Neagu atrage atenția asupra primului „tun imobiliar” dat de ministrul Familie...
Vezi mai mult
Cu șefi numiți politic, fără pregătire și experiență, ANRE împarte cu Ministerul Energiei răspunderea pentru criza facturilor
În timp ce criza de pe piața energetică se adâncește, iar românii văd în facturile uriașe pe care...
Vezi mai mult
Primarii USR se implică în atragerea de fonduri pentru școlile din localitățile pe care le administrează
Primarii USR din mai multe localități din țară s-au asigurat că școlile din comunitățile pe care ...
Vezi mai mult
USR Agigea anunță validarea semnăturilor necesare pentru organizarea referendumului de demitere a primarului PSD Maricel Cîrjaliu
Autoritatea Electorală Permanentă şi Direcţia de Evidență a Persoanelor au validat semnăturile ad...
Vezi mai mult
Oana Țoiu: „Lucian Bode cumpără brățări electronice doar pentru unu din patru agresori. Pentru trei din patru victime, cum le-o fi norocul”
În contextul în care Guvernul a demarat procedurile pentru achiziționarea de brățări electronice ...
Vezi mai mult
Radu Miruță: Drumul expres Tg. Jiu – Craiova nu este o prioritate pentru Guvernul PSD-PNL
Deputatul USR de Gorj Radu Miruță arată cum guvernarea PSD-PNL a eliminat drumul expres Tg. Jiu –...
Vezi mai mult
Primăria Timișoara lansează primul program de bugetare participativă din istoria orașului
Dominic Fritz, primarul USR al Timișoarei, anunță lansarea primului program de bugetare participa...
Vezi mai mult
Primăria Timișoara spune stop risipei, prin centralizarea tuturor achizițiilor publice
La Timișoara, oraș administrat de primarul USR Dominic Fritz, se înființează prima Unitate Centra...
Vezi mai mult
Parlamentarii USR Oana Cambera si Dragoș Popescu, inițiativă legislativă de instituire a Cazierului de mediu
Parlamentarii USR Oana Cambera și Dragoș Popescu au depus o inițiativă legislativă privind instit...
Vezi mai mult