Ce a făcut primarul Horia Bugarin în primul an de mandat

Horia Bugarin este unul dintre cei patru primari ai USR în județul Timiș, care și-a asumat de la începutul mandatului o viziune europeană și modernă pentru comuna Dumbrăvița.

În primul an la conducerea primăriei, Horia Bugarin a luat primele măsuri pentru a le oferi locuitorilor comunei Dumbrăvița o administrație transparentă și orientată exclusiv spre nevoile lor.

Asta a implicat atât continuarea proiectelor preluate odată cu începerea mandatului, cât și demararea altora noi.

Pe scurt, Horia Bugarin a pus accent în primele 12 luni ca primar pe măsuri și proiecte care au vizat îmbunătățirea infrastructurii educaționale și dezvoltarea comunei, dar și comunicarea între cetățean și primărie.

Concret, în primul an de mandat, Horia Bugarin:

 

  1. a organizat audiențe atât în modul online, cât și fizice, după relaxarea condițiilor pandemice, am organizat audiențe în cartiere și am prezentat activitatea primăriei în emisiuni TV și rapoarte televizate.
  2. a continuat lucrările la nouă școală, pentru 200 de elevi, cu 8 săli de clasă, 3 laboratoare, bazin de înot, sală de sport și bibliotecă, care va fi finalizată până la finalul anului 2022.
  3. a continuat lucrările la prima creșă din comună, preconizată să fie dată în folosință în anul școlar 2022-2023.
  4. a căutat și găsit spații astfel încât fiecare copil din Dumbrăvița, de grădiniță sau de școală, să aibă locul asigurat, în pofida creșterii tot mai accentuate a numărului de copii înscriși în unitățile de învățământ din comună.
  5. a inițiat un amplu proces de identificare a terenurilor aparținând primăriei în vederea construirii de parcuri, locuri de joacă și terenuri sportive.
  6. împreună cu cetățenii, prin consultare directă, a stabilit modalitatea de amenajare a parcului de pe str. Mark Twain, și spațiul se află deja în stadiul de proiectare.
  7. a achiziționat și amplasat 4 mese de tenis de masă în 4 parcuri din comună, pentru sprijinirea sportului de masă.
  8. a obținut finanțarea pentru realizarea unei piste de biciclete pe liziera pădurii (str. Migdalului) lucrare ce începe în acest an.
  9. a început implementarea proiectului pe fonduri europene de monitorizare video a comunei, fiind foarte aproape de final.
  10. a finalizat lucrările la Casa de Cultură.
  11. a repornit proiectul pe fonduri guvernamentale „Modernizare drumuri în Comuna Dumbrăvița”, început în 2015 și abandonat de constructor în 2018.
  12. a finalizat proiectele de asfaltare preluate la începutul mandatului: „Modernizare străzi în Comuna Dumbrăvița", lot II și Dezvoltare infrastructură rutieră în Comuna Dumbravița, Lot III.
  13. a demarat primul proiect de asfaltare care tratează întreaga tramă stradală: asfaltare, treceri de pietoni, calmatoare, spații verzi, trotuare, iluminat public, îngropare linii de curent și telecomunicații, devieri de rețele de utilități.
  14. a reciclat partea carosabilă de pe 9 străzi, aproape 2 kilometri și jumătate de drumuri neasfaltate, reușind astfel modernizarea lor într-un timp foarte scurt, până la posibilitatea obținerii finanțării pentru asfaltarea lor.
  15. a demarat deschiderea de drum pe bulevardul Ghioceilor, între str. Migdalului și str. Albatrosului, realizând astfel o legătură între zona lac și zona centrală a localității.
  16. a finalizat proiectul de extindere a canalizării preluat la începutul mandatului: „Implementarea strategiei comune de gestionare a apelor uzate în bazinul hidrologic al Dunării”, e-MS code: RORS 451, acronym: WasteWater II.
  17. a demarat proiectul de extindere a canalizării preluat la începutul mandatului: „Extindere rețea de canalizare în comuna Dumbrăvița”.
  18. a demarat, cu fonduri de la bugetul local, proiectul de extindere a canalizării în zona lac, aflat în desfășurare.
  19. a prelungit și optimizat traseul de transport în comun M45.
  20. a introdus o noua linie de transport în comun, crescând astfel frecvența transportului pe str. Petofi Sandor.
  21. a depus pentru finanțare guvernamentală: 3 proiecte de asfaltăre, 1 proiect de extindere apă și 1 proiect de extindere canalizare, în valoare totală de peste 200 de milioane de lei.
  22. a realizat proiectul de eficientizare a iluminatului public în vederea finanțării din surse guvernamentale.
  23. a adus îmbunătățiri platformei web pe care funcționează site-ul oficial al primăriei, crescând astfel transparența și gradul de informare al locuitorilor.
  24. a demarat discuțiile cu Consiliul Județean Timișoara, ADI Polul de Creștere Timișoara, Primăria Ghiroda și Primăria Giarmata pentru planuri integrate de dezvoltare rutieră și îmbunătățire a mobilității - deschidere de drumuri și piste de biciclete.

 

Activitatea sa poate fi urmărită aici

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult