Camera Deputaților a readoptat proiectul USR ca directorii interimari să fie numiți de CA-urile școlilor

Proiectul senatorilor USR Ștefan Pălărie și Irineu Darău care stabilește ca directorii interimari de școli să fie numiți de consiliile de administrație, nu de inspectoratele școlare, a fost adoptat astăzi, din nou, de Camera Deputaților, după ce președintele României a solicitat reexaminarea acestuia.

Continuăm lupta pentru a scoate școlile de sub pixul politic al inspectoratelor prin descentralizarea deciziei de numire a unui director interimar în caz de vacantare. O lege pentru care ne-am luptat în prima sesiune parlamentară din 2021 ajunge abia acum - când concursul național de directori s-a încheiat - să obțină 281 de voturi din cele 282 exprimate în Camera Deputaților în urma cererii de reexaminare a Administrației Prezidențiale. E regretabil că acești directori interimari numiți în august vor continua să conducă școlile, deși unii dintre ei au picat concursul național pentru directori. Vom continua demersurile pentru descentralizare, depolitizare și reformă”, declară senatorul USR Ștefan Pălărie.

Proiectul de modificare a Legii educației naționale a fost depus de parlamentarii USR în luna martie 2021 și vizează mutarea deciziei privind numirea directorilor interimari de la inspectoratele școlare la consiliile de administrație ale școlilor, adică la comunitate, pentru că din CA-uri fac parte și părinți, și profesori, și reprezentanți ai autorităților locale.

Dacă proiectul ar fi devenit lege în timp util, ar fi fost evitată repetarea scenariului din ianuarie 2021 - când aproape 20% dintre directori au fost numiți pe criterii politice, nu pe criterii de performanță – și s-ar fi dat un semnal puternic că se dorește descentralizarea și depolitizarea sistemului de învățământ.

Modificarea pe care USR a propus-o este mai necesară ca oricând, dacă ne uităm la concursurile de director ratate din ultimul an. Au fost scoase la concurs circa 10.000 de posturi de director, iar la proba scrisă au promovat în jur de 5.800 de candidați. Urmează să vedem câți dintre aceștia au picat la proba orală și câți s-au calificat. Pentru toate posturile neocupate, numirile se vor face din pixul inspectorului școlar, inspector care este numit politic. Ca să fie clar, din cei 42 de inspectori școlari județeni, 60% s-au aflat la ultimele alegeri locale pe listele de candidați ale PNL. Deci, oameni de partid numesc aproape jumătate din directorii de școală din țară. Ca să nu mai spun că, în 2021, a fost scoasă interdicția de a fi numiți directori interimari oameni care fie nu au participat la concurs, fie nu au promovat. Da, acum, persoane care au picat concursul pot fi numite politic la conducerea școlilor”, precizează deputatul USR Brian Cristian.

USR face un apel către toate partidele parlamentare să susțină în Senat dezbaterea și votarea proiectului într-un timp cât mai scurt. Elevii, părinții și profesorii nu au nevoie ca politicul să interfereze în activitatea școlilor, au nevoie de predictibilitate și performanță!

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult