Cătălin Drulă: USR va face opoziție pe bune

"Vom munci uniți ca să oferim României alternativa pe care o merită". A fost principalul mesaj transmis de președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, în cadrul primului său discurs de la preluarea conducerii interimare a partidului, în care a vorbit despre prioritățile sale pentru următoarea perioadă, pornind de la unitatea partidului și continuând cu opoziția pe bune pe care USR o va face PNL-PSD.

"USR a făcut istorie în acești ani, fiind primul partid cetățenesc care a ajuns la guvernare. Și vom continua, și după acet moment, să facem istorie împreună în anii care urmează.

Suntem azi singurul partid democratic de opoziție și singurul cu o agendă adevărat liberală din România.

Vreau să îi adresez mulțumiri lui Dacian Cioloș pentru munca sa din ultimele luni, pentru contribuția la proiectul fuziunii dintre USR și PLUS. Fără Dacian Cioloș și fără Dan Barna această fuziune nu ar fi existat. Avem datoria să continuăm acest proiect.

USR Continuă să fie un reper de transparență și deschidere pe scena politică din România.

Iar faptul că toți ați putut vedea dezbaterile de idei din partidul nostru este un motiv de mândrie.

Sunt mândru că fac parte din USR alături de fiecare colegă și coleg.

Sunt mândru că pot lucra alături de primarii USR, care reprezintă guvernarea partidului nostru și arată oamenilor direct că suntem o forță de modernizare în comunitățile locale.

Sunt mândru că pot lucra alături de colegii mei parlamentari care muncesc în fiecare zi pentru inițiative legislative, care să îmbunătățească viața românilor și am mare încredere în viitorul acestui partid.

În perioada următoare, prioritatea mea este unitatea partidului.

Sunt convins că vom ieși din acest moment mai puternici decât înainte, iar acesta este mesajul meu atât pentru colegii mei, cât și pentru cei de la PSD și PNL: USR va face opoziție pe bune.

Vom lupta cu un sistem corupt și inept, care face o prioritate din clientelism, nu din bunăstarea țării.

Vom arăta unde se risipește resursa bugetară și vom veni cu soluții concrete pentru a acoperi aceste găuri negre.

Vom avea pentru fiecare minister și agenție o echipă de monitorizare care e mai mult decât un guvern din umbră.

Vom avea chiar pentru agenții, pentru instituții astfel de echipe și care se pregătesc să facă treabă acolo când vom reveni la guvernare.

USR va face opoziție pe tot terenul și imediat cum situația epidemiologică o va permite, ne veți vedea din nou în stradă.

Ne reconectăm la oameni, facem opoziție, propunem politici publice reformiste și pregătim guvernarea din 2024.

Toate aceste proiecte - și altele, despre care vom vorbi în perioada următoare, sunt deja în pregătire.

Vom munci uniți ca să oferim României alternativa pe care o merită.

Zilele confortului în coaliția aceasta disfuncțională s-au terminat.

Au fost prea multe luni de miere și s-a văzut că PNL și PSD nu sunt în stare să conducă România.

Coaliția Contra Firii are zilele numărate!”, a declarat Cătălin Drulă, marți, în cadrul unei conferințe de presă la Parlament.

Întrebat de ce consideră că USR a scăzut în sondaje, Cătălin Drulă a răspuns că "sondajele sunt o poză de moment". 

"Ceea ce ce noi trebuie să facem, în perioada următoare, este să reclădim încrederea, traversăm probabil o criză de încredere și în societate, în general.

Eu cred că motivul principal este marea trădare a agendei moderniste și reformiste a lui Klaus Iohannis din această toamnă, când s-a format marea coaliție PSD și PNL. Oamenii sunt foarte dezamăgiți și cred că este responsabilitatea și datoria noastră să le redăm această încredere. Vom munci făcând opoziție pe bune", a adăugat Cătălin Drulă. 

Conferința de presă poate fi urmărită aici

(Foto: Inquam Photos). 

Alte stiri

Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult
Coaliția sărăciei nu dorește ca românii să știe ce alimente pun pe masă și nici ca sistemul de sănătate să primească mai mulți bani
Senatorii PNL, PSD și UDMR au votat împotriva a două inițiative legislative ale deputatului USR d...
Vezi mai mult