Avocatul Alexandru Dimitriu, candidatul USR la Primăria Sector 5: Vom crea o administrație bazată pe lege, bun simț, empatie și profesionalism

USR a anunțat astăzi că avocatul Alexandru Dimitriu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, este candidatul partidului la Primăria Sectorului 5.

Alexandru Dimitriu le-a transmis cetățenilor că își va pune toată priceperea, toată experiența și toată energia în slujba sectorului său și a atras atenția că alegerile care vin sunt extrem de importante pentru dezvoltarea din următorii ani. El a anunțat că, în săptămânile care urmează, își va pune în dezbatere publică programul, care va conține 300 de măsuri concrete de dezvoltare a sectorului.

„Înarmați cu aceste măsuri, vom putea să punem stop administrației de tipul dau șpagă și rezolv problema. Pentru că, din păcate, acesta a fost tipicul până în acest moment. Dacă ai bani, îți anvelopezi blocul mai repede. Dacă dai bani, îți iei un loc de parcare. Dacă dai bani, ai șansa să îți iei o autorizație de construcție, oricât de ilegală ar fi aceasta. Vom scăpa de aceste metehne și ne vom concentra pe adevăratele probleme ale cetățenilor”, a afirmat Alexandru Dimitriu.

El a subliniat faptul că USR propune o administrație profesionistă, care lucrează exclusiv în interesul cetățeanului și care va rupe tradiția corupției care a sufocat administrația sectorului în ultimele decenii.

„Sectorul 5 a fost blestemat în ultimii 22 de ani, din cauza infracțiunilor și a corupției. Am avut doar primari condamnați penal sau cercetați penal. Toți din PSD și susținuți de PSD. Acest stil de a face politică trebuie să dispară. Alternativa este clară, este evidentă – o administrație în care legea trebuie să domnească, în care bunul simț trebuie să fie în primărie, în care empatia trebuie să caracterizeze fiecare măsură pe care o obții. Și toate trebuie să fie încununate de cel mai important aspect, de profesionalism”, a transmis candidatul USR la Primăria Sectorului 5.

Prezent la lansarea candidaturii lui Alexandru Dimitriu, Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, a declarat că primarii USR din țară livrează rezultate excelente și că e convins că Alexandru Dimitriu va face la fel la Primăria Sectorului 5

„Trăsătura dominantă a ofertei noastre pentru alegători este, așa cum am spus-o de multe ori, exact aceasta: profesioniști, nu populiști. Oameni care știu, care pot și au curaj. De la guvernarea centrală la cea locală și acum chiar și din opoziția parlamentară, am demonstrat că avem cea mai bună ofertă de politici publice și cele mai bune politici de absorbție a fondurilor europene,” a declarat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, a afirmat că Alexandru Dimitriu și-a construit singur o carieră solidă, fiind un om care a venit să ofere în politică, nu să se îmbogățească, cum au făcut cam toți cei care au condus primăriile din București.

„Alexandru Dimitriu este economist, a absolvit Facultatea de Drept și este doctor în Drept, cu un doctorat pe bune. A muncit alături de noi în ultimii ani, este liderul consilierilor USR din Sectorul 5. A oprit risipă și furt de peste 50 de milioane de euro, a lucrat într-o funcție extrem de importantă, secretar de stat în Ministerul Justiției, și a făcut cele mai multe investiții din istoria postdecembristă în instanțe, investiții de care era mare nevoie. Sper că locuitorii Sectorului 5 vor avea acest curaj de a-i acorda încrederea, pentru ca Sectorul 5 să arate cu totul diferit în anii viitori”, a declarat Vlad Voiculescu.

Alte stiri

Senatul aprobă în unanimitate inițiativa USR care deschide copiilor curțile școlilor pentru sport în afara orelor de program
Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi inițiativa legislativă a deputaților USR Tudor Pop și ...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă prin care Poliția de Frontieră să poată verifica în timp real cazierul judiciar în ROCRIS
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă prin care ​Poliția de Frontieră Ro...
Vezi mai mult
Senatorul Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru asigurarea accesului la propriul cazier juridic
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care vizează asigurarea accesului ...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru accesul neîngrădit al șoferilor la propriul cazier rutier
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus azi o inițiativă legislativă care să permită accesul poseso...
Vezi mai mult
Senatorul USR Claudiu Mureșan, inițiativă legislativă pentru reducerea birocrației pentru arhivari
Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care simplifică procedurile de aut...
Vezi mai mult
Facturile la căldură nu trebuie să fie încărcate pe nedrept! Există interes pentru investiții private în căldura din Bucureşti
Parlamentarii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui au organizat o dezbatere la Parlament cu lideri...
Vezi mai mult
Cătălin Drulă și Vlad Voiculescu critică administrația Boc: Întârzieri, rezilieri de contracte și pierderi de fonduri europene
Cătălin Drulă, președintele interimar al USR, și Vlad Voiculescu, președintele USR București, au ...
Vezi mai mult
Proiect de lege USR privind transparența utilizării bazelor sportive publice
Deputatul USR Brian Cristian a depus un proiect de modificare a Legii Educației fizice și sportul...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR pentru digitalizarea serviciilor consulare
Parlamentarii USR de Diaspora, senatorul Radu Mihail și deputatul Iulian Lorincz, au depus o iniț...
Vezi mai mult
Coaliția PSD-PNL-UDMR respinge inițiativele USR din domeniul educației pe care, apoi, le copiază în hotărâri de guvern
Coaliția PSD-PNL-UDMR a respins mai multe inițiative legislative depuse de USR și care ar fi cond...
Vezi mai mult
Inițiativă legislativă USR care elimină unele inechități din sistemul de pensii pentru cei care au lucrat în condiții grele de muncă
Mai mulți parlamentari USR au depus o inițiativă legislativă care repară unele inechități între p...
Vezi mai mult